Joi, 21 august, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu, personalitate a scenei teatrale româneşti care s-a remarcat, de asemenea, printr-o activitate artistică prolifică în radio, televiziune şi cinematografie.
Marcând un moment de aducere aminte în memoria acestui inegalabil artist și om de cultură, directorul Teatrului ”Toma Caragiu” Ploiești, Mihaela Rus, împreună cu reprezentanți ai instituției, a depus buchete de flori la statuia amplasată în vecinătatea teatrului, precum și la bustul aflat în foaierul instituției.
Seria de manifestări dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu a continuat pe toată durata zilei. În foaierul principal, vizitatorii au putut descoperi, printr-o expoziție fotodocumentară, ipostaze mai puțin cunoscute din viața sa personală și artistică, din rolurile memorabile care l-au consacrat.
Iar de la ora 18.30, a avut loc spectacolul ”TOMA - Un tribut Toma Caragiu”, cea mai recentă producție din repertoriul secției Teatrul de revistă Majestic, secție înființată chiar de Toma Caragiu, în anul 1957.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.