Național Ultima oră Externe
La doar 16 ani, Amalia Lică s-a calificat în două finale la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică pentru Senioare de la Rio de Janeiro
La doar 16 ani, Amalia Lică s-a calificat în două finale la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică pentru Senioare de la Rio de Janeiro
22/08/2025 ⋅ 0 comentarii

La doar 16 ani, Amalia Lică s-a calificat, potrivit COSR, în două finale la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică pentru Senioare de la Rio de Janeiro. Eleva Adrianei Mitroi a intrat în finala individuală de pe locul 12, cu un total de 83.500 puncte. Clasamentul calificărilor este condus de campioana olimpică Darja Varfolomeev (Ger) – 92.850p, urmată de Taisiia Onofriichuk (Ucr) – 90.500p și Steliana Nikolova (Bul) – 88.800p.

Cealaltă gimnastă a României prezentă în competiție, Andreea Verdeș a încheiat calificările pe locul 23. Doar primele 18 gimnaste  din 77 de participante s-au calificat în finală. 

Amalia Lică a avut cea mai bună evoluție la măciuci, obiect la care s-a calificat în finală, de pe poziția a 7-a, cu 28.750 p. 

Amalia Lică are în palmares la competițiile de junioare 6 medalii la Campionatele Europene, în 2022 și 2024  (5 aur – 1 argint) și 2 medalii la Campionatele Mondiale, în 2023 (1argint – 1 bronz). 


Foto: Federația Română de Gimnastică Ritmică

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.