Național Cultură Ultima oră
Anul 2026, declarat oficial ”Anul Constantin Brâncuși”
Anul 2026, declarat oficial ”Anul Constantin Brâncuși”
27/07/2025 ⋅ 0 comentarii

Președintele Nicușor Dan a promulgat joi legea prin care anul 2026, an în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, este declarat oficial Anul Constantin Brâncuși. Decizia vine după ce Senatul și Camera Deputaților au adoptat actul normativ cu o majoritate covârșitoare.

În acest context, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile locale și instituțiile publice din subordinea acestora vor putea organiza sau susține logistic și financiar manifestări culturale, artistice sau educaționale dedicate vieții și operei lui Brâncuși.

Potrivit legii, aceste instituții vor putea aloca fonduri din bugetele proprii pentru desfășurarea acestor evenimente, în limita sumelor aprobate.

Anul Brâncuși 2026 va fi o oportunitate majoră pentru promovarea culturii românești la nivel internațional. Se preconizează expoziții, conferințe, restaurări, programe educaționale și campanii publice care să pună în valoare moștenirea lăsată de Brâncuși.

Ministerul Culturii a anunțat deja intenția de a lansa o serie de proiecte speciale în colaborare cu muzee, universități și centre culturale din țară și din străinătate, astfel încât Anul Brâncuși să devină un reper în reafirmarea identității culturale românești.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.