Denisa Șerban și Alin Șorici, pe treapta a treia a podiumului la FOTE 2025. Primii judoka tricolori care au intrat în competiție au încheiat concursul pe podium, ambii cu medalii de bronz. Alin Șorici a câștigat meciul pentru bronz în limitele categoriei 55 kg în fața bulgarului Ivo GALENKOV, iar Denisa Șerban a învins-o, de asemenea în meciul pentru bronz, pe turcoaica Livanur KAYIR, vicecampioană europeană la categoria ei de vârstă în urmă cu două săptămâni.
Alin a avut un parcurs excelent, învingându-i pe rând pe Celil UYAR, din Olanda, cu ippon și cu yuko pe Shavarsh NAHAPETYAN din Armenia. A fost la un pas și de calificarea în finală. În semifinală a ajuns în prelungiri, dar a pierdut la Golden Scor în fața croatului Kristian BUTUCI.
Alin a dominat meciul pentru medalia de bronz contra bulgarului Ivo GALENKOV, și și-a obligat adversarul să greșească, iar arbitrul l-a declarat învingător.
”Sunt foarte bucuros pentru că este prima medalie pe care am cucerit-o la o competiție internațională. Nici nu știu ce să spun. Sunt tot eu, dar mai fericit”, a spus Alin după concurs.
Denisa Șerban a început competiția cu o înfrângere, în sferturile de finală pierzând la penalizări contra belgiencei Viktoria GRIGORYAN. A intrat însă în recalificări unde a castigat la ippon cu Maria Eleni MARKOU, din Grecia și a câștigat la yuko cu Aurora FERRO, din Italia.
Finala a fost fulgerătoare. A durat doar 19 secunde!
Denisa Șerban a profitat de neatenția adversarei, turcoaica Livanur KAYIR, vicecampioană europeană la categoria ei de vârstă, și a câștigat cu ippon!
”Turcoaica m-a bătut de m-a uscat peste tot unde m-a prins. Ne-am întâlnit de mai multe ori și nu am învins-o niciodată. Am mai câștigat medalii la diverse cupe, dar medalia asta mi se pare cea mai importantă că este olimpică”, a spus Denisa, numai un zâmbet, după competiție.
COSR
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.