Un părinte și un polițist se încăpățânează din nou să pășească pe calea binelui și, cum nu sunt deloc egoiști, ne oferă tutror posibilitaea de a fi parte a acestui drum. Este vorba despre acel Părinte (Alexandru Lungu) și acel polițist (Dani Cek), care par neobosiți în a pune umărul pentru a ușura cruci greu de purtat de unii dintre semenii noștri.
Și înainte de a da mai departe apelul celor doi oameni buni cu normă întreagă, vrem să facem o mărturisire. Era o seară ca oricare alta, ne grăbeam spre casă, obosiți, poate și prea îngândurați și împovărați de cele ale zilei, când un tânăr ne-a rugat să ne oprim o clipă. Era frumos, sfiit, ușor abătut, cu ochi de cer senin. Ne-am oprit, l-am ascultat și după ce l-am ajutat cu ce ne rugase... ne-am grăbit spre ale noastre. Am ajuns acasă și parcă un văl care ni se luase brusc de pe ochi lăsa loc unor întrebări ce ne-au măcinat mult timp după: de mâine dimineață ce va face? Va găsi pe cineva să îl ajute cu un bun început în viață? De ce nu am încercat să facem mai mult? Era un tânăr abia ieșit din Sistemul de Protecție a Copilului, care își căuta un drum al lui.
Să fie vreo 3 ani de atunci, iar ochii lui senini ne-au revenit în amintire imediat ce am citit povestea Adrianei, relatată de acești doi oameni care nu s-au grăbit spre ale lor, ci au poposit și au hotărât să facă acel bine care să nu lase loc unui mâine plin de neputincioase întrebări.
Așadar...
Vă rog, citiți povestea Adrianei până la capăt și apoi decideți...
„Îmi găsesc greu cuvintele de data aceasta. Scriu și șterg...e un moment pe care unii oamenii îl primesc o singură dată în viață și simt responsabilitatea pe care mi-o iau pe umeri. Nu cred în coincidențe. Nu am crezut niciodată. Toate se întâmplă cu un scop.
Adriana, fiindcă despre ea e povestea, s-a născut în ziua când tatăl ei a murit. Așa a apărut ea pe pământ, cu o pierdere. Nu și-a auzit nici măcar o dată tatăl vorbindu-i, nu i-a simțit mângâierea pe piele, nici un Te iubesc. Din păcate, povestea ei grea nu s-a incheiat aici. La 2 ani și ceva, ooofff... știu cât de greu îi va fi să citească aceste rânduri, cea care ar fi trebuit să îi dăruiască în loc să primească, să o protejeze, nu să o exploateze, a trimis-o la cerșit. La vârsta când copilul este cel mai vulnerabil, micuța Adriana făcea bani din mila oamenilor și își întreținea familia. Nu jucării, nu privilegii, doar umilință. A salvat-o un telefon din partea cuiva drag, un om care mai mult sau mai puțin conștient i-a salvat viața. Un apel la protecția copilului și totul s-a rescris. Deși nu au mai fost pereții casei și prezența mamei, Adriana a avut parte de dragostea unor străini din instituție, care au ghidat-o, au trimis-o la școală. Iar Adriana nu a dezamăgit, nu a trădat acea încredere. A dus liceul la bun sfârșit și își dorește in luna august să dea bacul. Vrea să dea sens vietii sale și să încununeze eforturile celor care i-au dăruit speranță. O să lupte pentru viitorul ei, își dorește să devină asistent social. Să identifice cazurile din societate cele mai sensibile și să devină un ghid. Nu doar prin prisma școlii terminate, cât mai ales a experientei de viață care nu a fost întotdeauna blândă cu ea.
Adriana a ajuns în biroul meu printr-o serie de conjuncturi. Cineva a adus-o la mine fără să îi povestească de intenția noastră. Mi-a garantat că Adriana ar fugi în direcția opusă dacă ar știi ce îi pregătim. Asta pentru faptul că Adriana, de când a iesit din mediul instituționalizat, unde a crescut, muncește pentru tot ce are. Nu a așteptat mila nimănui, nu a cerut. Experiența traumatizantă, din anii petrecuți acasă, au lăsat urme greu de vindecat în sufletul ei. Iar ideea unui astfel de ajutor o sperie, o rușinează, îi este teamă de etichetele celor din jurul ei.
E un risc pe care i l-am cerut să și-l asume. I-am promis că eu voi fi în spatele ei, alaturi de Dani Cek. O vom ajuta să ia deciziile corecte, să-și construiască un viitor și totodată să devină un model pentru toți copiii care trăiesc drame asemănătoare ca cea a ei. Ea e dovada vie că din furtuni și vieți zdruncinate, se pot naște caractere puternice. Pe ea viața nu a doborât-o, nu i-a schimonosit sufletul. Din contră, a devenit versiunea cea mai bună a ei, ținând cont de contextul greu prin care a trecut.
Vreau să o ajutăm împreună cu voi. Imi doresc să facem zid în jurul ei și să îi arătăm că dragostea nu e doar un cuvânt oarecare din vocabularul uzual al unei țări. E realitatea pe care ea nu a cunoscut-o așa cum era firesc, între zidurile casei părintești. Deși nu a avut ghidarea unor părinți, Dumnezeu i-a adus sprijinul de unde se aștepta mai puțin. Acum e o șansă enormă să îi arătăm că viața răsplătește întotdeuna omul bun. Nimic nu rămâne fără ecou în existența noastră efemeră. Nimic.
Mi-aș dori să îi dăruim siguranță mai mult ca orice. Poate visez mult și departe, dar cum ar fi să aibă 4 pereți unde să simtă liniște și pace. Din acel spațiu să-și scrie visele pe o foaie de hârtie și să lupte pentru el cu curaj, nu doar cu speranțe deșarte? Ea singură nu poate. Nici doar cu o mână de prieteni. Dar noi, împreună, putem să îi dăruim exact ceea ce are nevoie pentru un viitor sigur, o temelie solida. Eu o voi ghida din spate, mă voi asigura alaturi de Dani Cek că nu se va pierde pe traseu. Dar pentru asta e nevoie de un imbold, de o garanție, motiv pentru care astazi eu vă cerșesc ajutorul, nu ea, Eu. Pentru mine vreau să aveți încredere în Adriana și in ceea ce poate deveni ea mâine. Fiindcă visele au nevoie întotdeauna de aripi, iar aripile noastre împreună pot duce visul Adrianei sus, până la cer.
Vă rog, în numele dragostei, hai să îi purtăm visele până la capăt!
Împreună îi putem schimba lumea.
Sus inima!”
În caz că vă decideți să călătoriți pe acest drum, Părintele Alexandru și Dani Cek lasă următoarele căi pentru a fi parte din poveste:
Beneficiar
Ancuța Adriana Munteanu
Iban Ron: RO65INGB0000999915345141
Iban Revolut:
RO26 REVO 0000 1241 2260 3651
Revtag: @adrianamuntean
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.