Promoția 2025 a Universității Naţionale de Apărare ”Carol I” a primit numele ”Promoția Regina Maria 150”.
Miercuri, 18 iunie, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta absolvenții promoției 2024-2025 a Universității Naţionale de Apărare "Carol I", transmite Familia Regală a României.
Promoția anului 2025, alcătuită din militari aflați la studii de toate gradele universitare, a primit numele "Promoția Regina Maria 150". La Palatul Elisabeta, alături de absolvenți s-au aflat conducerea Universității și o parte a Corpului Profesoral.
A adresat în numele Majestății Sale un cuvânt de bun-venit Alteța Sa Regală Principele Radu. A mulțumit, în numele participanților, rectorul universității, generalul-maior dr. Eugen Mavriș.
Începând din anul 2012, cursanții Universității Naționale de Apărare au inclus în programul lor de studii o întâlnire cu membrii Familiei Regale la Palatul Elisabeta, iar tradiția aceasta continuă an de an, neîntrerupt. De asemenea, în cursul anului trecut, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Universitatea, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la fondare, sub domnia Regelui Carol I.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.