Național Ultima oră
Simona Halep a anunțat când și unde va avea loc meciul de retragere
Simona Halep a anunțat când și unde va avea loc meciul de retragere
16/06/2025 ⋅ 0 comentarii

Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, sâmbătă, la Sports Festival, că pe 13 iunie 2026, în Sala Polivalentă BT Arena, din Cluj-Napoca, va avea loc meciul său de retragere. 

”Vă mulțumesc pentru toată susținerea voastră în toată cariera mea”, a declarat Simona Halep, la finalul meciului demonstrativ de fotbal din BT Arena din municipiul Cluj-Napoca între o selecționată mondială, prietenii lui Ronaldinho, și o selecționată din foste glorii ale României.

”Așadar, vă anunțăm că retragerea oficială a Simonei Halep se va petrece aici, la Cluj-Napoca, BT Arena, în 13 iunie 2026”, a declarat Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival și directorul turneului de tenis Transilvania Open WTA 250, potrivit Agerpres.

În luna februarie, Simona Halep a anunțat că abandonează cariera sportivă de performanță, din motive fizice, explicând că a jucat atunci ultimul ei meci de tenis profesionist după ce, la Cluj, a fost eliminată încă din primul tur, la Transylvania Open.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.