Național Social Ultima oră
Anul 2026 va fi ”Anul Nadia Comăneci”
Anul 2026 va fi ”Anul Nadia Comăneci”
11/06/2025 ⋅ 0 comentarii

Anul 2026 va fi Anul Nadia Comăneci, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților ca for decizional. Anul viitor, pe 18 iulie, se împlinesc 50 de ani de când Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului mondial, devenind prima gimnastă care a primit un 10 perfect. De asemenea, anul viitor, pe data de 12 noiembrie, Nadia Comăneci împlinește 65 de ani.

Documentul a fost susținut de toate grupurile parlamentare care au subliniat că evidențierea performanțelor realizate de sportivii români la competițiile naționale și internaționale va contribui la promovarea imaginii României în lume.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a fost desemnat să coordoneze toate activitățile din 2026 dedicate marcării Anului Nadia Comăneci.

Potrivit proiectului de lege, autoritățile administrației publice locale și centrale și instituțiile sportive din țară pot organiza evenimente educative și artistice, iar posturile publice de radio și televiziune vor difuza campanii de promovare a activităților dedicate Anului Nadia Comăneci.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.