”Vegheați să nu mi se piardă cântecele” - Ciprian Porumbescu, omagiat la 142 de ani de la înveșnicire printr-un Concert extraordinar – „In memoriam Ciprian Porumbescu – 142 de ani” (ediția a VII-a).
În luna iunie, muzica românească își omagiază unul dintre cei mai mari compozitori: Ciprian Porumbescu.
Sub semnul respectului față de patrimoniul nostru cultural, Asociația „Sing Bucovina”, Corala „Ciprian Porumbescu”, în parteneriat cu Palatul Culturii, SymphOpera Fest și Academia Sing, organizează un turneu comemorativ de excepție, în trei orașe:
4 iunie – Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu”, ora 18:30
5 iunie – Iași, Palatul Culturii
6 iunie – Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor
Evenimentul va aduce în fața publicului artiști de prestigiu: soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi. Aceștia vor fi acompaniați la pian de Maestrul Corepetitor al Operei Naționale Române Iași, Adina Alupei. Alături de artiștii anunțați se vor alătura 300 de elevi din coruri școlare renumite, în fiecare oraș al concertului.
Dirijorul concertului va fi Alexandru Semeniuc, unul dintre cei mai premiați dirijori ai tinerei generații.
Programul muzical va conține lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, dar și piese ale altor compozitori români, într-o succesiune de momente corale și solistice care vor reda frumusețea, emoția și verticalitatea culturii românești.
Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru participarea României la European Choir Games 2025, în Aarhus, Danemarca – cea mai importantă competiție corală europeană, organizată de Interkultur, după modelul Jocurilor Olimpice.
Corala „Ciprian Porumbescu” – dublu medaliată cu aur la World Choir Games 2023 în Coreea de Sud – este astăzi cel mai important ambasador coral al Bucovinei în lume. Cu peste 250 de concerte internaționale în Franța, Elveția, Germania, Italia, Grecia, Belgia și parteneriate solide cu instituții de stat și culturale, corala aduce în prim-plan valorile naționale prin excelență artistică și devotament.
Născut la data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: "Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna"), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale "Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la "Konservatorium für Musik und darstellende Kunst" în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți. În perioada în care studiază la Viena dirijează corul Societății Studențești "România Jună". Tot aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în "Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români" ("Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Alte compoziții importante întipărite în memoria muzicală a oricărui român sunt: "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "La malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostașilor români" și altele.
Foto mormânt: Monitorul de Suceava
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.