Nicușor Dan a depus astăzi, 26 mai, jurământul de învestitură în funcția de președinte al României.
La şedinţă au fost invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice și ai cultelor religioase, europarlamentari.
Nicușor Dan a depus jurământul în calitate de președinte al României, cu mâna pe Biblie, în Camera Deputaților.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Nicușor Dan.
Discursul noului Președinte al României:
„Doamnelor și domnilor, stimați invitați și dragi români, vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Societatea românească și-a demonstrat că este vie și puternică.
Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății. Pe termen scurt, România are o problemă, problema deficitului. România cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Este interesul național ca România să aibă un Guvern susținut de o majoritatea parlamentară. Această majoritate trebuie să își asume reformele fiscale de care România are nevoie. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, ci despre viitorul imediat al României.
Pe termen lung, România are nevoie de o reformă temoică. E nevoie ca România să reducă birocrația și să digitalizeze. E nevoie de o reformă administrativ-teritorială. În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală.
În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizare, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorii și spitale, de o strategie de finanțare.
În ceea ce privește educație, este nevoie să corelăm învățământul cu piața muncii. Este nevoie să prevenim abandonum școlar. În ceea ce privește justiția, este nevoie ca parchetele să se focalize pe marile zone de corupție din societate. Este nevoie să reducem timpul de soluționare al dosarelor.
În ceea ce privește mediul, este nevoie de o reformare a instituțiilor de autorizare și control. Este nevoie de o reformă la Romsilva, de o preocupare cu privire la dezvoltarea urbană care afectează viitorul localităților noastre.
În ceea ce privește zona culturală, este nevoie de o susținere a culturii contemporane și de promovarea culturii contemporane. În zona socială, este nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de dezvoltarea unui sistem de îngrijire de lungă durată, de eliminarea obstacolelor la accesul femeilor la piața muncii și de combaterea violenței domestice.
În ceea ce privește relația cu Republica Moldova, sprijinirea parcursului său european. În ceea ce privește diaspora, este nevoie să facem o structură pentru cei care vor să se întoarcă acasă. Să reușim să predăm limba română în comunitățile pentru copii. Acestea sunt, în opinia mea, prioritățile pentru anii care vin.”, a declarat Nicușor Dan.
După depunerea jurământului în Parlament, de la 13:30, are loc ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcţia de preşedinte al României a lui Nicuşor Dan, pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni.
Ulterior, va avea loc şi ceremonia de predare-primire a mandatului de preşedinte al României, în urma căreia Ilie Bolojan, preşedintele interimar, îşi încheie mandatul şi va reveni în Senat.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.