Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași, a trecut la cele veșnice la 98 de ani.
Zăicescu a fost supraviețuitor al Pogromului de la Iași și militant pentru memoria victimelor Holocaustului.
Alături de Ana Fălticineanu, el a câștigat la CEDO lupta împotriva acelora care neagă sau minimalizează Holocaustul și astfel pângăresc memoria victimelor și a supraviețuitorilor, transmite Institutul Elie Wiesel.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va ataca în instanță deciziile prin care au fost achitați doi criminali de război, în anii ’90, responsabili pentru orchestrarea Holocaustului din România: Pogromul de la Iași și deportările din Basarabia și Bucovina, potrivit unui răspuns al PÎCCJ, la solicitarea tvr.ro.
Demersul Parchetului vine după ce doi supraviețuitori ai Holocaustului din România, Leonard Zăicescu și Ana Fălticineanu, și-au căutat și au obținut dreptatea la CEDO, care a stabilit că România nu a avut dovezi pertinente pentru reabilitarea celor doi ofițeri, că achitările au fost „excesive” și nu erau necesare într-o societate democratică.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.