La Campionatele Mondiale Individuale de la Doha, Bernadette Szocs, alături de austriaca Sofia Polcanova, și-a asigurat prezența pe podium odată cu ultima victoria din sferturile competiției de dublu feminin.
Vicecampioane europene, favorite nr.10 pe tabloul mondial, Szocs Bernadette si Sofia Polcanova au câștigat partida cu Sabine Winter și Yuan Wan (Germania), scor 3-1. Pe seturi, 11-7, 11-8, 4-11, 12-10.
În semifinale, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova le vor întâlni pe Shin Yubin și Ryu Hanna, din Coreea de Sud.
La dublu feminin ultima medalie a unei românce datează din 1975, aur pentru Maria Alexandru și Shoko Takahashi.
Ultima jucătoare din România care a urcat pe podiumul mondial a fost Otilia Băsescu, bronz la individual în 1993.
La masculin, Ovidiu Ionescu a câștigat argint mondial la dublu, cu Alvaro Robles, in 2019.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.