Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în finala Turneului de la Rabat. După un duel de 2 ore și 56 de minute, câștig de cauză a avut sportiva noastră: 6-7, 6-4, 6-4. Decisivul a durat 62 de minute, deși Jaqueline a condus cu 3-0 și 5-2. La acest scor, ea a avut trei mingi de meci pe serviciul propriu, însă le-a ratat pe toate și a cedat și game-ul! Așa i-a permis lui Osorio să revină în meci, iar columbianca s-a apropiat, la un moment dat, la 5-4. În următorul game însă, Jaqueline și-a adjudecat victoria pe serviciul propriu.
După acest succes dramatic, jucătoarea din România va disputa, mâine, după ora 15.00, ora României, finala de la Rabat. Aici, o așteaptă australianca Maya Joint (19 ani, 78 WTA).
În prima semifinală, Joint a profitat de abandonul lui Tomljanovici după primul set în care compatrioata ei cedase cu 4-6, potrivit sport.ro.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.