Național Social Life Ultima oră
Văduva de Veteran de război Maria Florea, sărbătorită la 90 de ani
Văduva de Veteran de război Maria Florea, sărbătorită la 90 de ani
10/05/2025 ⋅ 0 comentarii

Văduva de Veteran de război Maria Florea a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. 

Cu această deosebită ocazie, doamna Maria a fost vizitată de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul programului „Acasă la Veterani”. 

Distinsa văduvă s-a născut în localitatea Potcoava, județul Călărași pe data de 7 mai 1935, într-o familie cu 6 copii. A absolvit Școala profesională, specializarea Confecții și Tricotaje, în anul 1952. A lucrat la APACA, până la ieșirea la pensie, la vârsta de 55 de ani.

Pe regretatul veteran de război domnul Constantin FLOREA, l-a cunoscut la locul de muncă, în anul 1958, dânsul fiind electrician. Au avut o căsnicie fericită ce a durat 34 de ani.

Distinsul veteran s-a născut în localitatea Dădești, jud. Iași, pe data de 5 mai 1923. A participat  pe front, în anul 1944, în cadrul Divizionului 2 Tunuri Munte, pe funcția de mitralior, având gradul de sergent.

„Am avut o căsnicie frumoasă cu regretatul meu soț. Ne-am completat reciproc. Am dus o viață activă, fiind chiar fruntașă la locul de muncă. Mă mândresc acum cu cei doi copii, doi nepoți și doi strănepoți”, a relatat cu emoție, venerabila doamnă, distinșilor oaspeți/

„Vizita noastră a bucurat-o pe distinsa doamnă și îi transmitem și pe această cale sănătate și numai bucurii alături de cei dragi! Mulțumim sponsorilor pentru susținerea acestui proiect de suflet!”, a adăugat doamna F.p. Mirela Florian, din partea Direcției calitatea vieții personalului. 


Foto: cpt. Cristian Păduraru

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.