Colonelul (rtr.) Alexandru Popescu, veteran de război, a sărbătorit recent un secol de viață trăită cu demnitate sub drapel și 75 de ani de căsnicie alături de soția sa, doamna Argentina Popescu, în vârstă de 97 de ani. Familia Veteranului din Galați a fost felicitată și binecuvântată în cadrul unei slujbe emoționante săvârșită de Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
„Hrănitoare spiritual, comunitar și pentru familie este, Doamne, mulțumirea unui vlăstar din trei generații de preoți, care a ales sa slujească sub drapel, iată, până la o sută de ani! Iar în familie, în biserică, am mulțumit pentru 75 de ani de viață frumoasă, creștinească și românească a domnului Alexandru împreună cu soția sa Argentina. Ne rugăm pentru sănătatea dumnealor! Ce icoană frumoasă a vieții creștinești și românești! Hristos a înviat!”, a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.
„Poate că numai Dumnezeu a vrut să am parte de aceste clipe fericite. Ei îi datorez mult. M-a înţeles”, a spus domnul Popescu cu emoție, privind spre partenera sa de o viață. Iar ea i-a răspuns simplu, dar cu toată inima: „Foarte frumoşi ani alături de el. Militar am fost şi eu jumătate. L-am însoţit în toate problemele”.
O viață trăită cu cumpătare, credință și loialitate, atât față de țară, cât și față de familie.
„100 de ani în luciditate și pe picioare, purtând cu mândrie uniforma militară. 75 de ani de dragoste statornică, dincolo de timp și greutăți și un exemplu pentru familia lor și toți cei din jur. Această nuntă de diamant nu a fost doar o aniversare, a fost o lecție vie despre curaj, răbdare, iubire și credință. O pagină de istorie scrisă în doi. La mulți și binecuvântați ani, domnule și doamna Popescu! România vă mulțumește.”, au transmis reprezentanții Armata României.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.