Național Ultima oră
Constantina Diță este noul Președinte al Federației Române de Atletism
Constantina Diță este noul Președinte al Federației Române de Atletism
12/04/2025 ⋅ 0 comentarii

Federația Română de Atletism și-a desemnat noua conducere pentru următorul mandat 2025-2029 în cadrul Adunării Generale Ordinare de Alegeri, desfășurate vineri, 11 aprilie,  în aula  Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Constantina Diță, prima atletă din România care a cucerit Aurul olimpic la maraton, este acum noul Președinte fiind aleasă de 125 din cei 204 membri prezenți la vot. 

„Mă simt mai entuziasmată decât după noaptea care a urmat cursei mele de maraton de la Beijing. Pentru că acum e cu totul altfel, căci mă simt deopotrivă atât ca pe cea mai înaltă treaptă a unui podium olimpic, unde am ajuns prin votul dumneavoastră de ieri, cât și ușor aplecată, cu toți mușchii încordați, gata să iau startul în cel mai important maraton al meu. Cursa abia acum începe și nu va fi una ușoară. E o cursă pe care, de această dată nu o voi mai lua pe cont propriu, e o cursă pe care o voi parcurge alături de voi, o cursă în care nu vom lăsa pe nimeni în urmă, o cursă la finele căreia toți vom atinge, cu toate piepturile noastre, panglica de la finiș. Care finiș trebuie să fie un alt start, luat cu și mai mare entuziasm, căci în fiecare ciclu olimpic care urmează trebuie să ne dorim mai mult. Acesta este "atletismul circular" de care v-am vorbit, în care nimeni nu se pierde, și în care e nevoie de toți. Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere și vă aștept pe toți la start. Vă iubesc!”, a scris Constantina Diță pe pagina de Facebook. 

Constantina Diță, născută pe 23 ianuarie 1970 în Turburea, Gorj este una dintre cele mai mari atlete ale României. 

Constantina Diță este prima atletă din România care a cucerit AURUL olimpic la maraton. La Jocurile de la Beijing, din 2008, Constantina Diță a obținut cel mai bun rezultat al carierei sale după ce a trecut prima linia de sosire a celebrei curse de maraton din capitala Chinei. Avea 38 de ani și a intrat în istorie nu numai drept cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din lume, ci și drept cel mai vârstnic sportiv care a obținut vreodată o medalie în proba de maraton din istoria Jocurilor Olimpice..

În cursa olimpică de la Beijing, Constantina Diță, antrenată de Valeriu Tomescu,  a avut un parcurs de poveste. A alergat alături de pluton în prima parte a cursei, s-a desprins apoi curajos fără ca nimeni să o urmărească. Ea a simțit că are întâlnire cu istoria, a accelerat ritmul până spre final și a reușit să treacă prima linia de sosire pe stadionul Cuib de Pasăre, arhiplin la acea oră a diminineții. Cu un avans de 22 de secunde față de urmatoarea clasată, Constantina Diță s-a învăluit în drapel și a făcut turul de onoare în aplauzele celor prezenți. 

Pe lângă o serie de recorduri mondiale și nationale doborate, în bogatul palmares al Pușei, cum îi spun prietenii, figurează două titluri cucerite la Maratonul de la  Chicago, din 2004 si Campionatul Mondial de semimaraton de la Edmonton (Canada), din 2005. A obținut, de asemenea, o medalie de argint pe distanța de 20 km, în 2006, la Campionatul Mondial de alergări pe sosea de la Debrecen (Ungaria), și trei medalii de bronz, în 2004 - la CM de semimaraton de la New Delhi (India), în 2005 - la maratonul din cadrul CM de la Heklsinki (Finlanda) și în 2007 - la  Maratonul de la Londra.

Constantina Diță este încă deținătoarea recordului național la maraton – 2:21:30 , stabilit la Chicago, în Statele Unite ale Americii, în octombrie 2005.

Din 2002, când s-a stabilit în SUA își împarte existența între continentele american și european. 

S-a retras din activitatea competițională în 2014, după Maratonul Internațional București unde a participat în calitate de ambasador al competitiei.

În 2017, a pus bazele International Half Marathon & 10 k de la București, competiție devenită tradițională, care se desfășoară în fiecare an pe străzile Capitalei.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.