Național Ultima oră
Veteranul de război Grigore Rogobete a împlinit 101 ani
Veteranul de război Grigore Rogobete a împlinit 101 ani
11/04/2025 ⋅ 0 comentarii

Veteranul de război maior în retragere Grigore Rogobete a împlinit 101 ani, prilej cu care reprezentanți ai Departamentului relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului i-au transmis un mesaj de sănătate și bucurii, asigurându-l de întreaga recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie.

Distinsul veteran s-a născut în localitatea Cireșu, jud. Mehedinți, pe data de 10 aprilie 1924, într-o familie cu 3 copii. După absolvirea studiilor gimnaziale și liceale a fost încorporat în cadrul armatei, arma transmisiuni. A participat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1944, ca soldat, telegrafist, folosind ca metodă de transmitere a informațiilor Alfabetul Morse. 

Domnul mr. (rtr.) Rogobete a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma ordinelor generale de avansare în grad emise, după anul 1990, de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de maior.  

După război a absolvit Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. A lucrat la Telegraful Central, ca inginer electronist, până la ieșirea la pensie. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea soție, cu care a avut o căsnicie fericită timp de 51 de ani. 

Acum se mândrește cu 3 fete, dintre care două i-au urmat cariera în telecomunicații. De asemenea, se bucură de prezența celor 4 nepoți și a unui strănepot.

La mulți ani cu sănătate!


Foto: Plt.adj.pr. Răzvan NAE


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.