Bogdan Teodorescu, reputat analist politic, profesor, scriitor și jurnalist, a trecut la cele veșnice, marți, la vârsta de 61 de ani. Bogdan Teodorescu a fost profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, informează Digi24.
Absolvent al Universității de Construcții din București, Bogdan Teodorescu a lucrat ca jurnalist în trustul Tinerama.
A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama. A condus campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, în 1996. Și-a continuat studiile absolvind Colegiul Național de Apărare în 2000 și susține doctoratul în comunicare în 2006.
Între 1996 și 1997, este numit Secretar de Stat, Ministrul interimar în departamentul Informațiilor Publice.
Specialist în marketing politic și electoral, a avut o carieră universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.
Este fondator și președinte de onoare al Fundației Multimedia pentru democrație locală (înființată în mai 1995), membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici (IAPC) și a Asociației Europene a Consultanților Politici (EAPC) din 2001. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2004.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.