Deloc o veste bună, în ziua Bunei Vestiri. Ca o undă de șoc... așa fost primită veste trecerii la cele veșnice a scriitorului Radu Țuculescu, la vârsta de 76 de ani. Doar 76 de ani, privind spre cele câte ar mai fi avut de dăruit, de povestit, de scris.
„A FOST (greu şi nedrept să folosim timpul trecut atât de devreme) unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, reprezentant al generaţiei ’80 a postmodernismului literar românesc. A desfăşurat o activitate culturală dinamică şi diversă pe durata unei jumătăţi de secol, dovedindu-se un creator cu multe talente. A fost prozator, regizor şi dramaturg, piesele sale, devenite spectacole de teatru, fiind chiar mai cunoscute în alte ţări decât în România, un publicist creativ şi inovator, dar şi un excelent traducător de limbă germană”, au transmis, pe Facebook, reprezentanții Editurii Şcoala Ardeleană.
Potrivit sursei citate, în ultima lună de viaţă Radu Ţuculescu a trăit bucuria de a vedea apărute două cărţi ale sale. Una dintre ele este „Povestirile mameibătrîne. Satul de la marginea lumii”. Romanul a fost deja publicat în Franţa, Ungaria, Cehia şi Serbia, fiind în curs de traducere şi publicare în limba engleză în Canada.
Editura Școala Ardeleană va omagia personalitatea scriitorului printr-un Eveniment Special ”IN MEMORIAM RADU ȚUCULESCU” pe care îl va organiza în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca, în perioada 9 – 13 aprilie 2025.
„Așa vreau să mi-l amintesc pe prietenul,colegul de Radio Cluj si mai ales pe scriitorul Radu Tuculescu. Urma să ne vedem în vară la lansarea ultimului său roman : Gudrun. Era fericit și ,cu umorul care nu l-a parasit niciodată, spunea că a mai păcălit încă o dată boala care îl rodea de câțiva ani. Literatura română, teatrul românesc a mai pierdut un creator de frumos! Drum lin spre Cer, Radule! Gudrun va fi singura carte pe care n-am autograful tău!” - Mirela Gruita, fost realizator TVR.
„Știi, tocmai ieri a venit curierul cu „Gudrun”. Felicitări, Radu! Mulțumesc că ne-ai mai scris o carte, că ne-ai lăsat-o și abia apoi ai plecat. Așa fac marii artiști. Ca Bowie, nu? „Look up here, I'm in heaven.” Să-l pupi din partea noastră, da? Fă-i cunoștință cu Ares. Cîntă-le la vioară și rîdeți bine. Mulțumim pentru tot, te îmbrățișăm și te pupăm, Radu.” - Mircea Pricăjan, Redactor/Editor la Revista de cultură Familia
„Mă despart cu lacrimi în ochi de Radu Tuculescu, MARE scriitor român, prieten/frate de decenii bune. Cumva... dintotdeauna. Ieri mi-a sosit ultima lui carte, Gudrun, urma să-i trimit în seara asta o poză cu mine citind-o, și să-l întreb de sănătate. Sunt tare tare tristă.” - Otilia Țigănaș, medic
„Nu știu unde s-a dus Radu. Nu știu nici de ce. Nu știu nici de ce el. Avea încă povești de lăsat, viață de trăit... Rămas bun, Radu! Când voi scrie volumul doi al Oamenilor care m-au trăit, îți voi sublinia cu roșu prezența în viața mea. Lumină, Radu! Multă Lumină!” - Eugenia Crainic, scriitor
Iar mesajele au continuat... Au continuat și continuă, însoțite de admirabile cuvinte și imagini care dezvăluie, în ziua marii treceri, dincolo de extraordinara activitate literară, un om bun, un om vesel, un om iubit.
Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949 la Târgu Mureș, crescut la Reghin, d. 25.03.2025, la Sighet) este un romancier, dramaturg, traducător din limba germană. Nepotul marelui pictor Ion Țuculescu și tatăl prozatorului Răzvan Țuculescu. În prezent este realizator TVR. Radu Țuculescu este unul din cei mai prestigioși romancieri ai generației sale. A fost distins de-a lungul carierei sale cu numeroase premii la nivel național, iar începând cu 2007 a cunoscut un real succes și în afara granițelor. Romanele sale au fost traduse, până în prezent, în Germania, Franța, Italia, Austria, Ungaria, Serbia, Cehia, Israel, iar piesele de teatru în cehă, maghiară, italiană, franceză, ebraică, engleză. Din 2008 piesele sale au intrat în repertoriul permanent al teatrului Orfeus din Praga fiind astfel cel mai jucat dramaturg român contemporan în Cehia.
Printre lucrările publicate, se numără Bravul nostru Micsa - trei piese de teatru ( Editura Eikon, 2010); Mierla neagra, roman (Ed. Cartea Romaneasca, 2015); Antologie de literatura elvetiana de expresie germana, 2 volume (Traducere si prezentare, ed, Biblioteca revistei Familia, 2015); Uscătoria de partid (proză scurtă, 2019); Trei în dormitor, o piesă de teatru și alte povestiri scurte (Shlosha be mita ahat) ebraică, Ed Iton77, Tel Aviv, 2019; Luna gheboasă - Romanul unui bloc în unsprezece secvențe, Ediția a doua revăzută și adăugită, Ed pentru artă și literatură, București, 2023; Literatură pentru copii: Ina și ariciul Pit - aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului (volI-II, Ed. Corint, 2017) si Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia (Ed. Polirom Junior, 2022); „Povestirile mameibătrîne. Satul de la marginea lumii” și ”Gudrun”.
Dummezeu să îl odihnească în pace!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.