Național Social Cultură Ultima oră Externe
Ia românească, prezentată la sediul UNESCO din Paris
Ia românească, prezentată la sediul UNESCO din Paris
14/03/2025 ⋅ 0 comentarii

Ia românească a călătorit până la Paris, fiind prezentă în sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, cu ocazia unui eveniment  care a reunit invitați din întreaga lume, potrivit TVRinfo.

Simbolul românesc nu a fost doar admirat. Vizitatorii au fost îndemnați să încerce să coasă, fiind îndrumați de artizanele venite din România.

Vizitatorii care au ajuns la sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură au încercat, folosind acul și ață, să înțeleagă tradiția cusutului și a simbolurilor de pe ia pe care româncele au moștenit-o din străbuni. 

„Tezaurul tradițiilor românești este absolut unic și trebuie să fie o sursă permanentă de inspirație. Chiar această instalație a fost esența misiunii UNESCO – cum să îngemănezi arta tradițională ancestrală cu arta modernă. Iată, aici avem aceste superbe ii, simbol al identității românești de mii de ani, iar dincolo niște creații folosind cele mai noi tehnologii”, a spus, potrivit aceleiași surse Simona Miclescu, ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

Evenimentul de la Paris face parte din seria de peste 100 de acțiuni de promovare a artizanilor și designerilor din România. Arta românească e, astfel, promovată de Federația Patronatelor din Industriile Creative din România, înființată în 2011.


Foto cu caracter ilustrativ

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.