Național Ultima oră Externe
Ladislau Bölöni, premiat la Gala Sportului Maghiar pentru performanțele din întreaga carieră
Ladislau Bölöni, premiat la Gala Sportului Maghiar pentru performanțele din întreaga carieră
16/01/2025 ⋅ 0 comentarii

Ladislau Bölöni a fost premiat la Gala Sportului Maghiar pentru performanțele din întreaga carieră. 

Bölöni a fost premiat de Asociația Presei Sportive din Ungaria pe fondul rădăcinilor sale etnice, pentru că „Loți” nu a activat ca fotbalist în Ungaria și nici nu a antrenat vreo echipă din această țară. 

„Este emoționantă această primire. Privind înapoi la cariera mea, simt că am reușit să fiu, în același timp, un maghiar onest și un cetățean român corect. Nu am reprezentat niciodată culorile maghiare, dar poate totuși am făcut ceva pentru ele. Ceva ce am reușit să realizez prin genele și educația mea. Să păstrez cele două puncte deasupra literei «o»”, a declarat Bölöni la eveniment, pentru m4sport.hu.

Momentul a fost presărat de emoții și după un mesaj video pentru Bölöni, chiar de la fostul mare antrenor al lui Arsenal, Arsene Wenger.

„Dragul meu Laszlo, vreau să te felicit pentru premiul primit pentru întreaga carieră. Aş vrea să scot în evidenţă atitudinea ta impecabilă, pasiunea pentru joc și curiozitatea.

Moştenirea ta va rămâne pentru totdeauna. Vorbim de admiraţie şi respect. În numele fotbalului, îţi mulţumim pentru ce ai făcut şi sper că ne vom vedea în curând!”, a transmis Arsene Wenger.

Născut la Târgu Mureș, fostul fotbalist și antrenor și-a început cariera la clubul local, iar în 1984 s-a transferat la Steaua București, cu care a câștigat Campionatul European și Supercupa Europei doi ani mai târziu. A devenit de trei ori campion al României, a câștigat cupa de două ori și a fost de două ori ales fotbalistul anului în România, țară pentru care a jucat de 108 ori, de 23 de ori fiind căpitanul echipei.

„Loți” Bölöni a mulțumit pentru premiul primit, într-un discurs emoționant. „Privind înapoi la propria mea carieră, simt că am putut să fiu un maghiar cinstit și un cetățean român corect în același timp. Nu am putut reprezenta niciodată culorile maghiare, dar poate că am făcut ceva pentru ele. Ceea ce am reușit să obțin cu genele și cu creșterea mea. Pentru ca cele două puncte să rămână deasupra literei o”, a declarat László Bölöni la ceremonia de premiere, potrivit știriletransilvaniei.eu. 


Foto: Kovács Mihály Levente  

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.