Național Cultură Ultima oră
Maestrul Cristian Mandeal a primit Trofeul MUSICRIT 2024, pentru O viață închinată muzicii
Maestrul Cristian Mandeal a primit Trofeul MUSICRIT 2024, pentru O viață închinată muzicii
15/01/2025 ⋅ 0 comentarii

Marți, 14 ianuarie 2025, la Ateneul Român, a avut loc cea de-a III-a ediție a Galei Premiilor MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelenţa din toate ariile muzicii clasice din România.

Premiile MUSICRIT pe anul 2024 s-au acordat pentru următoarele categorii: Critică muzicală; Management; Discografie; Proiecte muzicale; Cea mai bună stagiune lirică din ţară; Cea mai bună stagiune simfonică din ţară; Festivalul anului; Instrumentistul anului; Artistul liric al anului şi Revelația anului.

Împreună cu cele 10 PREMII MUSICRIT,  au fost oferite și 5 PREMII DE EXCELENŢĂ, Premiul „Grigore Constantinescu”- premiu creat în memoria președintelui fondator al UCRRM, dar și TROFEUL MUSICRIT.

Trofeul MUSICRIT 2024 (pentru O viață închinată muzicii) i-a fost înmânat maestrului CRISTIAN MANDEAL, iar Premiul „Grigore Constantinescu” (pentru întreaga activitate) – Prof. univ. dr. DHC VALENTINA SANDU-DEDIU. 

„Ieri, 14 ianuarie 2025, am avut onoarea să particip la cea de-a III-a ediție a Galei Premiilor MUSICRIT, un eveniment unic în peisajul cultural românesc, în cadrul căruia am avut privilegiul de a înmâna Premiul de Excelență maestrului Cristian Mandeal, muzician, pianist și dirijor excepțional. 

Prin viziunea și talentul său, maestrul Cristian Mandeal a reconstruit prestigiul Orchestrei Filarmonice „George Enescu”, pe care a condus-o în calitate de Director General timp de aproape două decenii, și a reprezentat cu mândrie Școala Românească de Dirijat pe cele mai importante scene internaționale.

 Felicit Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment unic și pentru recunoașterea valorii artiștilor și managerilor culturali care contribuie, zi de zi, la îmbogățirea patrimoniului nostru cultural.”, a scris Ministrul Culturii, Natalia Intotero, pe Facebook.

Câștigătorii Galei Premiilor MUSICRIT 2024 sunt:

• Premiul pentru critică muzicală – MARCEL FRANDEȘ

• Premiul pentru management cultural – MARIN CAZACU

• Premiul pentru cea mai bună stagiune lirică din țară – OPERA MAGHIARĂ CLUJ-NAPOCA

• Premiul pentru cea mai bună stagiune simfonică din țară – FILARMONICA “GEORGE ENESCU”, București

• Premiul pentru festivalul muzical al anului – CLUJ MODERN, ediția a XV-a 

• Premiul pentru proiectul cultural al anului – BUCHAREST OPERA FESTIVAL – “ALL PUCCINI EDITION”

• Premiul pentru instrumentistul anului – MARIA MARICA (vioară)

• Premiul pentru artistul liric al anului – IONUȚ PASCU (bariton)

• Premiul pentru revelația anului – MIHAI DAMIAN și ANSAMBLUL FLAUT POWER

• Premiul pentru discul anului – Albumul CD Enescu – înregistrat de CRISTIAN MĂCELARU și ORCHESTRA NAȚIONALĂ A FRANȚEI (Deutsche Grammophon) 

PREMII DE EXCELENȚĂ:

• ANITA HARTIG (soprană)

• STEFFEN SCHLANDT (organist)

• FLORIN ESTEFAN (Managerul Operei Române Cluj-Napoca)

• ROMANIAN CHAMBER ORCHESTRA

• TEATRUL NAȚIONAL DE OPERĂ ȘI OPERETĂ “NAE LEONID”, GALAȚI, pentru spectacolul “Un bel dì, vedremo”

Gala Premiilor MUSICRIT a conținut și un program muzical de excepție, susținut de sopranele Anita Hartig  şi Egyed Apollonia, baritonii Ionuţ Pascu şi Mihai Damian, violonista Maria Marica, organistul Steffen Schlandt, RCO String Quartett, Ansamblul  Flaut Power condus de Ion Bogdan Ştefănescu și Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal – artiști și formații muzicale de certă valoare internațională, ce onorează România prin fiecare concert.

Amfitrionii GALEI MUSICRIT au fost Luminița Arvunescu – Președintele Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România și Marius Constantinescu – jurnalist TVR.

Ca și anul trecut, prezenta ediție a Galei Premiilor MUSICRIT a făcut parte din seria de manifestări artistice organizate la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.


Foto: UCRRM

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.