În perioada 21 noiembrie 2024 – 22 decembrie 2024 a avut loc desfășurarea primei etape a Concursului „Colindăm, Doamne, colind” – ediția a IV-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Etapa I s-a desfășurat în mod virtual, corurile participante trimițând înregistrări video cu momentele în care au interpretat colindele pentru concurs.
Comisia de jurizare a primei etape a fost formată din doamna Emanuela Sandu – profesor de muzică la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, și domnul Ovidiu Căpitan, profesor de muzică la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Danicico” din Semlac și Școala Gimnazială din Secusigiu.
În Etapa Finală, care va avea loc în data de 28 decembrie 2024, în Catedrala Veche din Arad, s-au calificat corurile care au obținut Premiul I la Categoria la care au participat.
Rezultatele primei etape sunt următoarele:
Categoria A – cor de copii (5-14 ani) – Parohii
Parohia Aluniș – Premiul I
Parohia Horia – Premiul I
Parohia Pâncota – Premiul I
Parohia Pecica I – Premiul I
Parohia Vârfurile – Premiul I
Parohia Arad-Gai – Premiul al II-lea
Parohia Arad-Șega I – Premiul al II-lea
Parohia Chereluș – Premiul al II-lea
Parohia Firiteaz – Premiul al II-lea
Parohia Hălmagiu – Premiul al II-lea
Parohia Ineu – Premiul al II-lea
Parohia Julița – Premiul al II-lea
Parohia Vladimirescu II – Premiul al II-lea
Parohia Arad-Bujac – Premiul al III-lea
Parohia Arad-Centru – Premiul al III-lea
Parohia Arad-Grădiște II – Premiul al III-lea
Parohia Cermei – Premiul al III-lea
Parohia Nădlac – Premiul al III-lea
Parohia Șicula – Premiul al III-lea
Parohia Vinga – Premiul al III-lea
Categoria B – Cor de tineri (15-25 ani) – Parohii
Parohia Hălmagiu – Premiul I
Parohia Pecica I – Premiul I
Parohia Agrișu Mic – Premiul al II-lea
Parohia Dezna – Premiul al II-lea
Parohia Horia – Premiul al III-lea
Categoria C – Cor de Școală Gimnazială
Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaș – Premiul I
Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” Arad – Premiul I
Școala Gimnazială „Regina Maria” Arad – Premiul I
Liceul Teoretic Sebiș – Premiul I
Școala Gimnazială Vinga – Premiul I
Liceul Național de Informatică Arad – Premiul al II-lea
Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad – Premiul al II-lea
Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad – Premiul al II-lea
Școala Gimnazială Hășmaș – Premiul al III-lea
Școala Gimnazială Sântana – Premiul al III-lea
Categoria D – Cor de Liceu
Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad – Premiul I
Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” Sântana – Premiul I
Liceul Teoretic Sebiș – Premiul al II-lea
Premierea participanților din Etapa I va avea loc, ulterior, în fiecare protopopiat.
În Etapa Finală s-au calificat corurile care au obținut premiul I la Categoria la care au participat. Aceasta va avea loc în data de 28 decembrie 2024, în Catedrala Veche din Arad, începând cu ora 14:00.
Pr. inspector Gabriel Streulea
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.