Veteranul de război Constantin Răducanu a împlinit binecuvântata vârstă de 100 de ani. Cu acest prilej, domnul lt.col. (rtr.) Constantin Răcucanu a fost vizitat de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul programului „Acasă la Veterani”.
Distinsul veteran s-a născut în localitatea Cotorca, județul Buzău, pe data de 19 decembrie 1924, într-o familie cu 11 copii, dânsul fiind cel mai mare. De la o vârstă fragedă și-a ajutat părinții la treburile gospodărești, dânșii ocupându-se cu agricultura.
„După absolvirea școlii gimnaziale am urmat Școala de planoare, primind, la vârsta de 16 ani, brevetul de pilot de planoare, iar în anul 1942, am absolvit Școala de aviație, obținând brevetul de pilot de turism. În toamna aceluiași an, în plin război, am mers la Buzău pentru a urma Școala Militară de Subofițeri. În anul 1944, când s-a apropiat Frontul de Est, ne-au trimis la Aerodromul de la Câmpia Turzii. Eu am fost repartizat la avioanele de bombardament. De aici am fost trimiși la Turda, unde am fost instruit ca pilot de vânătoare, fiind cazați în niște corturi. Între timp s-au întors armele și s-a apropiat Frontul de Vest. Îmi amintesc un episod când au venit avioanele nemțești și au mitraliat avioanele românești care erau dislocate pentru antrenament, iar noi, care eram în corturi, ne-am culcat la pământ pentru a nu fi nimeriți de gloanțe. Cu voia lui Dumnezeu am scăpat nevătămați.
Ca hrană aveam doar un pic de slănină și pâine pentru o zi întreagă, dar am supraviețuit.
De la Turda am plecat spre Sibiu, unde am stat două săptămâni. De aici am plecat la Buzău unde eram instruiți pentru război. Eu, pentru că în anul 2 de școală am fost șef de promoție, am fost avansat la gradul de sergent-major. Mi s-a propus chiar să fiu activat, dar nu am dorit să urmez mai departe cariera militară”, a povestit bravul veteran, distinșilor oaspeți.
Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă venerabilul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma odinelor generale de avansare emise de Ministerul Apărării Naționale, distinsul veteran a ajuns la gradul de locotenent-colonel.
După război a lucrat în industrie și apoi a urmat o altă școală de aviație. A lucrat la Ministerul Transporturilor până în anul 1974, când a ieșit la pensie.
„Am învățat să zbor pe 9 tipuri de avioane. Am făcut o școală de aviație la Moscova, unde am pilotat avioane cu 100 de pasageri, modelul IL-18. În ultimii 4 ani de activitate am fost comandant și instructor de zbor”, a mai relatat domnul Răducanu.
Întrebat care este secretul longevității aceasta ne-a spus că o parte se datorează genei și, pe de altă parte, faptului că duce o viață cumpătată, cu alimentație sănătoasă și cu multă mișcare, reușind să se îngrijească singur.
„Vizita noastră l-a bucurat pe distinsul veteran, căruia îi transmitem sănătate, bucurii și îl asigurăm de întreaga noastră recunoștință și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie. Cinste și onoare veteranilor de război! Mulțumim sponsorilor pentru susținerea acestui proiect de suflet!”, a transmis Direcția calitatea vieții personalului, prin condeiul doamnei Mirela Florian.
Foto: Plt.adj. pr. Răzvan NAE
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.