Național Din Arad Social Sănătate Ultima oră
Crucea Roșie Arad: Alexia Bradin, desemnată „Voluntarul Anului”
Crucea Roșie Arad: Alexia Bradin, desemnată „Voluntarul Anului”
12/12/2024 ⋅ 0 comentarii

Crucea Roșie a desemnat-o pe Alexia Briana Bradin „Voluntarul Anului”, în cadrul unui eveniment deosebit care a avut loc miercuri la Restaurantul Bucegi din Arad.

În cadrul evenimentului s-au reunitpeste 60 de persoane, pentru a celebra voluntariatul „acea forță nevăzută care schimbă vieți și construiește comunități mai puternice”.

„Voluntariatul nu este doar un act de bunătate, ci un mod de viață. Este timp oferit cu generozitate, determinare în slujba binelui și o legătură specială între generații – tineri care învață de la cei cu experiență, uniți de un scop comun”, a spus domnul Beniamin Dragoș, președintele Crucii Roșii Arad. 

Seara s-a dovedit a fi despre recunoștință – pentru fiecare efort, fiecare gest, fiecare moment dedicat comunității.

 ”Ne-am amintit de realizările care ne-au definit anul: sprijin în competiții sportive, acte de caritate, cursuri de prim ajutor care salvează vieți. Am aplaudat fiecare dintre voi, dar mai ales pe Alexia Bradin, desemnată Voluntarul Anului, un exemplu strălucit de devotament și inspirație pentru noi toți.”, au scris reprezentanții Crucii Roșii Arad pe Facebook.

Momentul special al serii l-a constituit mesajul video transmis de către directorul general al Crucii Roșii Române, Adrian Halpert, care i-a salutat pe voluntarii arădeni, le-a mulțumit și i-a îndemnat să-și continue misiunea.

„Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această seară specială și pe tot parcursul anului. Pentru fiecare voluntar, fiecare gest de solidaritate și fiecare speranță adusă vă suntem veșnic recunoscători” – a transmis conducerea Crucii Roșii Arad.


Foto: Crucea Roșie Arad

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.