România este aproape de calificarea în semifinalele de la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024, ceea ce ar reprezenta o performanță în premieră reușită de tricolorii care au învins Germania, în această dimineață, cu 8-5, potrivit Federației Române de Tenis de Masă.
A șasea victorie din competiție a întărit poziția echipei noastre printre primele patru echipe din Stage 2, iar șansele sunt de partea României înainte de ultima rundă, când tricolorii întâlnesc China. Japonia mai poate schimba ierarhia primelor patru echipe, dar sunt calcule aproape ipotetice.
Contra Germaniei, favorita 9, tricolorii îndrumați de antrenorii Andrei Filimon și Ionuț Seni au luptat cu aceeași determinare pentru fiecare set care a stabilit scorul final al întâlnirii.
Echilibrul s-a menținut în duelul perechilor de dublu mixt, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs - Fanbo Meng/Franziska Schreiner, cu momente bune de ambele părți, dar cu un final la limită care le-a aparținut adversarilor, 1-2 (10-12, 11-9, 10-12). Adina Diaconu (#92 mondial) a jucat un rol uriaș la masa de joc, iar victoria sa cu 3-0 (12-10, 11-3, 11-3), împotriva sportivei Yuan Wan (82 mondial), a adus siguranță echipei.
La simplu masculin, Eduard Ionescu (78 mondial) a rămas conectat la miza întâlnirii cu Germania. Deși a cedat primele două seturi, el a găsit soluții și reușit să crească nivelul jocului pentru a aduce un punct echipei după meciul cu Kay Stumper (84 mondial), scor 1-2 (5-11, 3-11, 11-6).
În schimb, României i-au aparținut meciurile de dublu. Andreea Dragoman și Bernadette Szocs s-au completat contra perechii Yuan Wan/Franziska Schreiner, scor 2-1 (11-8, 11-13, 11-6), iar Darius Movileanu și Eduard Ionescu au rezistat presiunii și au avut loviturile necesare victoriei cu Kay Stumper/Fanbo Meng, 1-0 (12-10).
România – China se joacă azi, de la 13:00, în ultima rundă din Stage 2, după Japonia – Hong Kong, care începe la 11:00.
Foto: FRTM
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.