România a avut nevoie de doar trei meciuri pentru a învinge categoric SUA, scor 8-0, la Cupa Mondială de Tenis de Masă pe Echipe Mixte 2024.
Tricolorii au reușit victoria la cea mai mare diferență de scor din Chengdu, China, în această dimineață, contra favoritei 15, iar echipa noastră continuă să fie în topul competiției.
Perechea de dublu mixt Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (10 mondial) s-a asigurat că aduce României un avantaj considerabil încă din start și a dictat jocul cu Xiangjing Zhang/Sally Moyland, pentru 3-0 (11-5, 11-7, 12-10).
La masă a urmat Elizabeta Samara (51 mondial), într-un meci cu Ke Tiffany (216 mondial) în care echilibru a existat doar în primul set. Până la final, tricolora a arătat un joc consistent, pentru 3-0 (12-10, 11-5, 11-4).
Ultimul meci s-a încheiat la 2-0. Cu Nandan Naresh (#155 mondial), Eduard Ionescu (#78 mondial) a fost inspirat pentru a închide primul set la 13-11, ca mai apoi să găsească noi lovituri câștigătoare pentru 11-7.
După 8-0 cu SUA, pentru România urmează duelul cu Japonia, azi, de la 11:00, o întâlnire importantă pentru ierarhia finală din Stage 2.
Foto: Federația Română de Tenis de Masă
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.