Joi, 28 noiembrie 2024, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au găzduit în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal a treia seară regală anuală dedicată Curajului Civic. La eveniment au participat ASR Principesa Elena și ASR Principesa Sofia. Au luat parte membri ai Corpului Diplomatic străin acreditat în România, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dl Mihai Covaliu, personalități ale societății civile, oameni de știință și artă, precum și jurnaliști.
Seara a avut ca temă “Campioni și Eroi: Curaj, Performață, Civism” și a onorat sportivii din România și din Republica Moldova medaliați la Jocurile Olimpice și la Jocurile Paralimpice de la Paris din 2024. Evenimentul a adus, în același timp, recunoașterea unor organizații-lider din România și din Republica Moldova, care inspiră respectul societății prin implicarea lor neobosită pentru binele comunității.
Majestatea Sa a oferit recunoșterea onorifică celor ce s-au remarcat fie prin curaj în situații de risc, fie prin sprijinul umanitar acordat celor aflați în dificultate. Au fost onorați, de asemenea, reprezentanți ai unor organizații salvatoare de vieți omenești.
Seara Regală dedicată Curajului Civic a fost posibilă datorită iniţiativei și efortului doamnei Cătălina Rousseau, precum și grație companiei BDR Associates și cu sprijinul companiei DS Smith. Seri regale dedicate Curajului Civic au fost găzduite la Palatul Regal în anul 2022 și în anul 2023.
Au fost conferite o serie de diplome de recunoaştere onorifică următoarelor organizații:
Federaţia Română de Gimnastică Artistică: doamna Maria Fumea, vicepreşedintele Federaţiei Română de Gimnastică şi sportivă olimpică a ridicat diplomele pentru Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz și Sabrina Maneca Voinea, locul 5. AGERPRES
Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, Budapesta, Ungaria, 2024: doamna Irina Deleanu, Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică și campioana europană Amalia Lică, medaliată cu aur.
Federaţia Română de Gimnastică, Comitetul Tehnic de Gimnastică Aerobică, Pesaro, Italia, 2024: Maria Fumea, vicepreşedintele Federaţiei Române de gimnastică şi sportivii Antonio Surdu, Claudia Ristea, Daria Mihaiu, Darius Branda, Mara Dragomir, medaliaţi cu argint.
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern: doamna Camelia Potec, Preşedinta Federaţiei şi campionul olimpic David Popovici, medaliat cu aur şi bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.
Federaţia Română De Canotaj: Valentin Gavril, Preşedintele interimar al Federaţiei de canotaj şi campionii olimpici Adriana Adam, Amalia Bereş, Andrei Sebastian Cornea, Ancuţa Bodnar, Florin Marian Enache, Ioana Vrînceanu, Maria Lehaci, Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Simona Geanina Radiş, Victoria Ştefania Petreanu, Gianina van Groningen, medaliaţi cu aur şi argint la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.
Comitetul Naţional Paralimpic: Anton Ciprian, vicepreşedintele Comitetului Naţional Paralimpic şi sportivilor Paralimpici Florin Alexandru Bologa și Camelia Ciripan.
Asociaţia Climb Again: Claudiu Miu, fondatorul Asociaţiei şi Coordonatorul Lotului Naţional de Paraclimbing şi campionii mondiali Cosmin Candoi, Răzvan Nedu, Liviu Matei, medaliaţi cu aur şi argint la Cupa Mondială de Paraclimbing, Arco, Italia, 2024.
Federaţia de Lupte din Republica Moldova: sportiva olimpică Anastasia Nichita, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.
Federaţia de Caiac-Canoe din Republica Moldova: sportivul olimpic Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.
Federaţia de Judo din Republica Moldova: Valeriu Duminică, Secretarul General al Federaţiei de Judo şi campionul olimpic Adil Osmanov, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.
Comitetul Paralimpic din Republica Moldova: Alexandru Corcebaş, Secretar General al Comitetului Paralimpic şi campionul paralimpic Ion Basoc;
Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv din Republica Moldova: Nicolae Juravschi, Preşedinte, canoist de performanţă şi campion olimpic.
Totodată, au fost onorate personalităţi la categoria Eroism şi curaj civic:
Domnul Fănel-Cătălin Racoviţă-Mic, împuternicit-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “General Eremia Grigorescu” Galaţi.
Asociaţia Grup Civic Botoşani: domnul Daniel Câşlariu, preşedintele şi fondatorul asociaţiei.
Asociaţia Studenţească Amicus: Marcel Brândzanic, coordonator naţional al asociaţiei.
Organizaţia neguvernamentală Code for Romania: Olivia Vereha, preşedintele organizaţiei.
Ambulanţa Pentru Monumente: Veronica Vaida, coordonator naţional al proiectului.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.