Național Cultură Ultima oră
„Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, nominalizat la premiile Academiei Europene de Film
„Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, nominalizat la premiile Academiei Europene de Film
05/11/2024 ⋅ 0 comentarii

„Anul Nou care n-a fost”, filmul care a dominat box office-ul în România la lansarea sa în cinematografe, a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (European Film Awards), cunoscute drept „Oscarurile Europei”. În acest an, filmul concurează la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, un premiu dedicat noilor voci care au revoluţionat scena cinematografică europeană, potrivit anunţului oficial al Academiei Europene de Film publicat marţi, transmite News.ro.

Câştigătorii vor fi stabiliţi în urma voturilor celor 5000 de membri ai Academiei Europene de Film şi vor anunţaţi în cadrul ceremoniei care vor avea loc în Lucerne, Elveţia, în 7 decembrie.

Premiile Academiei Europene de Film reprezintă una dintre cele mai înalte recunoaşteri în cinematografia europeană, aducând în lumina reflectoarelor cele mai valoroase şi inovatoare producţii din Europa. O astfel de nominalizare este o recunoaştere a contribuţiei unice a acestui filmul românesc şi a echipei sale la cinema-ul internaţional, confirmând încă o dată faptul că România este un spaţiu de creaţie vibrant, plin de talent şi de poveşti profunde.

Nominalizarea filmului la această distincţie europeană deschide noi perspective asupra poveştii universale pe care o spune, una care rezonează nu doar cu spectatorii români, ci cu întreaga lume. Iar „Anul Nou care n-a fost” este un exemplu puternic al forţei cinematografiei de a ne face să simţim, să visăm şi să reflectăm la propria noastră umanitate.

„Pentru mine este o realizare la care nu aş fi sperat vreodată, iar pentru cinematografia românească cred că este o veste bună, în sensul în care orice prezenţă la acest nivel ne poate încuraja să continuăm explorarea unor noi teritorii. În cazul de faţă, „Anul Nou care n-a fost” este un film special, o „întâlnire” între gusturile publicului şi cele ale unor critici de specialitate. Cred că este bine pentru ambele părţi că există astfel de filme şi că ajung să fie propuse pentru nişte distincţii atât de importante precum Descoperirea Europeană a anului 2024. Desigur, voi avea emoţii pe data de 7 decembrie, dar oricum ar fi, ce ni s-a întâmplat cu acest film este un cadou nesperat. Şi sunt recunoscător fiecărui spectator care şi-a făcut timp să îl vadă, cât şi, iată!, fiecărui critic de film din comitetul de selecţie care l-a propus pentru acest premiu.”, spune regizorul Bogdan Mureşanu.

„Anul Nou care n-a fost” rulează în continuare în mai multe cinematografe din România (distribuit de Forum Film) şi este reprezentat internaţional de compania Cercamon, fiind deja achiziţionat pentru distribuţie în Franţa, Belgia, Ţările de Jos, Luxemburg şi Grecia.

„Anul Nou care n-a fost” – prezentat în peste 20 de festivaluri internaţionale de film de la premiera mondială din 1 septembrie 2024, de la Veneţia

Filmul scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de film de la Veneţia unde a obţinut patru premii (Cel mai bun film al secţiunii Orizzonti, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu şi menţiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini” acordată directoarei de imagine Boróka Biró), apoi Premiul Special al Juriului în cadrul Bucharest International Film Festival, Trofeul pentru Cel mai bun film la B3 Festival of the Moving Image din Frankfurt şi Menţiunea specială la „Molodist” International Film Festival, Kiev.

„Anul Nou care n-a fost” a mai fost prezentat în această toamnă în Italia în cadrul Le Vie Del Cinema Milan şi I Grandi Festival Rome, a avut premiera nord-americană la Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver, Canada, a fost parte din selecţia Festivalului Internaţional de la Zurich, a avut apoi premiera în Ţările de Jos în cadrul Leiden International Film Festival, călătorind după aceea în Germania, unde a fost prezentat în cadrul B3 Festival of the Moving Image din Frankfurt, primind aici şi Trofeul pentru Cel mai bun film.

Premiera americană a avut loc la Philadelphia Internation Film Festival (ediţia 33, 22-24 octombrie).

Lungmetrajul lui Bogdan Mureşanu a revenit apoi în Italia, în cadrul festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso” (22-27 octombrie), după care a fost prezentat în Ucraina în competiţia internaţională din cadrul „Molodist” International Film Festival, Kiev (26 octombrie, 3 noiembrie).

Premiera braziliană a avut loc în cadrul Sao Paolo International Film Festival (17-30 octombrie).

Filmul a mai fost proiectat în Canada, de data aceasta la Festival du Cinéma International en Abitibi-Témiscamingue (26-31 octombrie). În aceeaşi perioadă a rulat în Indonezia la Jakarta Film Week (23-27 octombrie).

Festivalul Internaţional de Film de la Salonic/ Thessaloniki International Film Festival (31 octombrie – 10 noiembrie), Grecia, a inclus filmul în cadrul secţiunii Open Horizons. Filmul revine acum în Germania, de data aceasta în secţiunea Spectrum a prestigiosului FilmFestival Cottbus  (FFC, 5-10 noiembrie).

„Anul Nou care n-a fost” a fost selectat în competiţia internaţională  Zagreb Film Festival (4 – 10 noiembrie), Croaţia, în competiţia oficială Arras Film Festival, Franţa (8-17 noiembrie), precum şi în competiţia oficială Lisboa Film Festival, Portugalia (8-17 noiembrie).

Filmul va ajunge luna aceasta în Estonia, la Tallinn Black Nights Film Festival (8-24 noiembrie), apoi  în Egipt, la Cairo International Film Festival (13 – 22 noiembrie), în Peru, la Semana del Cine (6-16 noiembrie), în Slovenia la LIFFE – Ljubljana International Film Festival (13 – 24 noiembrie), în India la Goa International Film Festival (20-28 noiembrie). Iar în 2025, călătoria continuă, filmul fiind selectat deja în alte cinci festivaluri internaţionale în prima parte a anului.

Din distribuţia filmului fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeş, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Imaginea: Boróka Biró şi Tudor Platon; Montajul: Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia şi Victor Fulicea au realizat scenografia. Dana Anghel, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan s-au ocupat de costume, machiaj, respectiv coafura. Casting: Viorica Capdefier.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.