Național Din Arad Ultima oră
Documentarul „colectiv” va fi difuzat în acest weekend pe Discovery
Documentarul „colectiv” va fi difuzat în acest weekend pe Discovery
26/10/2024 ⋅ 0 comentarii

Postul de televiziune Discovery va difuza documentarul Colectiv, informează Pagina de Media. Documentarul este programat duminică, 27 octombrie, de la ora 21.00, la Discovery. Producţia poate fi urmărită şi pe platforma de streaming Max (fosta HBO Max).

Regizat de Alexander Nanau, fillmul prezintă culisele momentelor-cheie care au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv din Bucureşti, în toamna lui 2015.

Pelicula a câştigat mai multe premii internaţionale:

  • Cel mai bun documentar în competiţia Internaţională a Festivalului de Film din Zurich
  • Premiul special al juriului la Roche-sur-Yon (Franţa)
  • Premiul audienţei pentru film internaţional la Budapesta

Filmul îi are ca protagoniști pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, echipa de jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supraviețuitorii incendiului, și Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății.

Efortul de producţie a constat în 14 luni de filmare şi 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci ţări şi nouă naţionalităţi.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.