Pentru al doilea an, Centrul Cultural Italo Român și Biblioteca - Pinacoteca AMBROSIANA din Milano în colaborare cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, Parohiile ortodoxe române din Milano și Arcore, organizează sâmbătă 26 octombrie 2024, ora 12 45 un eveniment omagial la statuia marelui cărturar român Dimitrie Cantemir, amplasată în grădina interioară a prestigioasei instituții de cultură și artă italiene.
26 octombrie 1673 este data nașterii lui Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. Personalitate umanistă de talie europeană, scriitor şi om de ştiinţă cu formaţie enciclopedică, Dimitrie Cantemir este unul dintre primii gânditori români care realizează integrarea culturii româneşti în mişcarea artistică, filosofică şi ştiinţifică a Renaşterii europene.
La statuia marelui cărturar va avea loc o ceremonie religioasă, urmată de o depunere de jerbe de flori, moment muzical și vor fi rostite alocuțiuni.
Statuia marelui cărturar român, a fost inaugurată pe data de 9 februarie 1975.
Între participanții la acel eveniment a fost si pr. Traian Valdman, paroh al bisericii ortodoxe române din Milano, care avea să scrie: (...) În invitația primită pentru acest eveniment se scria: „Ambasada României și Biblioteca Ambrosiana au onoarea de a invita Excelența Voastră la ceremonia de dezvelire, în curtea de onoare a Bibliotecii Ambrosiana, a statuii distinsului istoric și om de litere român Dimitrie Cantemir, Principe al Moldovei". În jurnalul nou înființate Parohii Ortodoxe Române din 9 februarie 1975, am găsit scris de mine în limba română: „Inaugurarea statuii lui Cantemir la Biblioteca Ambrosiana din Milano. Au vorbit ambasadorul Ionașcu și monseniorul Paredi, prefectul Bibliotecii Ambrosiana. Au fost prezenți numeroși români', precum și prieteni italieni, printre care și prietenul nostru profesorul Cesare Alzati (...)
În anul 2025, se vor împlini cinci decenii de când, în grădina interioară a prestigioasei Biblioteci, important loc de cultură al Italiei care reuneşte Academia şi Pinacoteca Ambrosiana, se găseşte statuia marelui erudit român, operă realizată în anii '70 de artistul Ion Irimescu (1903–2005), „patriarhul artelor româneşti", care a fost amplasată în perimetrul intitulat Il Cortile degli Spiriti Magni, după un vers din Infernul de Dante, alături de statuile unor importante personalităţi ale culturii europene: Platon, Sfântul Toma de Aquino, Dante Alighieri, Alessandro Manzoni, Chateaubriand, Goethe, Shakespeare, Sandor Petöfi şi Teofrasto Paracelsus. Statuia de bronz, cu o înălţime de 2,40 m, îl reprezintă pe Dimitrie Cantemir în ţinută de curte, cu perucă după moda epocii, ţinând în mâna stângă lucrarea cu caracter enciclopedic „Descriptio Moldaviae", prima operă completă şi detaliată despre geografia, organizarea politică şi administrativă, despre religie, despre graiul, slovele, etnografia şi folclorul Moldovei.
Este meritul profesorului Ovidiu Drimba (1919-2015) care în anii'70 a propus conducerii Bibliotecii Ambrosiana din Milano, ca o statuie a savantului Dimitrie Cantemir, „acest Lorenzo de Medici al nostru", cum îl definea George Călinescu, să fie așezată în curtea Bibliotecii, „Il cortile degli Spiriti Magni", alături de busturile lui Platon, Sfântul Toma de Aquino, Dante Alighieri, Alessandro Manzoni, Chateaubriand, Goethe, Shakespeare, Sandor Petöfi, și Teofrast Paracelsus.
Statuia marelui este o operă realizată de marele artist Ion Irimescu 1903-2005, „patriarhul artelor românești, fiind poziţionată între statuile lui Dante și Shakespeare.
Despre contextul amplasării statuii savantului Dimitrie Cantemir la Milano în anii '70, profesorul Ovidiu Drimba avea să povestească în cadrul unui interviu: „În curtea Bibliotecii – erau nouă statui de bronz de mărime naturală ale unor personalități de primă mărime în istoria europeană. Frontal erau așezați Dante Alighieri și Toma d'Aquino. În momentul în care s-a anunțat că trebuie găsită încă o personalitate europeană care să fie plasată în acel loc liber al curții, eu am făcut propunerea ca Dimitrie Cantemir să fie ales" (...).
Așa cum se cunoaște, din 1968 până în 1979 profesorul Ovidiu Drimba a fost detaşat în Italia ca titular al Catedrei de limbă şi literatură română de la Universitatea din Torino, predând şi la Universitatea Sacro Cuore Catolică din Milano, perioadă în care a organizat în cele două orașe, zeci de conferințe sau expoziții pe teme de cultură românească. Tot de numele istoricului Ovidiu Drimba lui se leagă și inițiativa străzii cu numele poetului Vasile Alecsandri inaugurată pe 1 februarie 1977, ca semn al importanței sale misiunii diplomatice în Piemonte.
Și în Franța, numele lui Dimitrie Cantemir este inscripționat și pe fațada faimoasei Biblioteci Sainte-Geneviève din Paris (coloana din dreapta).
Membru al Academiei de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir a fost un unificator al culturii noastre care ne-a proiectat în Europa (Ioan Aurel Pop).
Milano, 21 octombrie 2024
Violeta Popescu - Centrul Cultural Italo Român
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.