Național Religie Ultima oră Externe
Moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon au ajuns acasă la Cuvioasa
Moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon au ajuns acasă la Cuvioasa
10/10/2024 ⋅ 0 comentarii

Racla cu Moaştele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost adusă, miercuri seara, de la Mănăstirea Sf. Pavel de pe Muntele Athos la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi aşezată în baldachinul din curtea Catedralei, alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, spre bucuria pelerinilor. 

Moaştele Sfântului Pantelimon au fost aduse la Iaşi de o delegaţie condusă de Nikodimos Rantsios, delegat al stareţului Partenie al Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos.

Delegaţia a fost primită de un sobor de preoţi şi diaconi, conduşi de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul Iaşilor, şi PS Nichifor Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost așezată apoi în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.


Foto: Doxologia

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.