Perechea română Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, miercuri, după o victorie cu 7-5, 6-2 în faţa cuplului Kimberly Birrell (Australia)/Su-Wei Hsieh (Taiwan).
Româncele s-au impus după o oră şi 29 de minute de joc.
Pentru acest succes, Niculescu şi Ruse, care ar putea evolua în această formulă pentru România la turneul final al Billie Jean King Cup, şi-au asigurat un cec de 2.600 de dolari şi 49 de puncte WTA la dublu.
În penultimul act la Hong Kong, Niculescu şi Ruse vor înfrunta câştigătoarele din meciul care opune perechile Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Fang-Hsien Wu (Taiwan/N.1) şi Eudice Chong/Hong Yi Cody Wong (Hong Kong).
Tot miercuri, Simona Halep o va întâlni în primul tur la simplu pe australianca Arina Rodionova.
Gabriela Ruse s-a calificat, marţi, în optimi la simplu şi va juca joi contra australiencei Ajla Tomljanovic.
Sursa: Agerpres
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.