Național Ultima oră Externe
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al treilea la Beijing
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al treilea la Beijing
28/09/2024 ⋅ 0 comentarii

 Jaqueline Cristian  (26 ani, 80 WTA) s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe cehoaica Barbora Krejcikova, cu 1-6, 6-4, 7-5.

Jucătoarea română de tenis a fost condusă cu 3-1 în setul secund, dar a reuşit să revină şi s-a impus cu 6-4, iar în decisiv Krejcikova (28 ani, 10 WTA) a avut 4-1, ratând patru mingi de meci la 5-4, după care Jaqueline s-a impus în prelungiri (7-5).

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 59.100 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul următor va înfrunta o altă reprezentantă a Cehiei, pe Karolina Muchova (28 ani, 49 WTA). Aceasta a câştigat singura lor confruntare, în 2018, la Versmold, în primul tur, cu 6-4, 6-1.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.