Național Ultima oră Externe
Sportivul român Levente Polgar, singura persoană din lume cu handicap care a terminat de două ori consecutiv Ultramaratonul Tor des Géants
Sportivul român Levente Polgar, singura persoană din lume cu handicap care a terminat de două ori consecutiv Ultramaratonul Tor des Géants
19/09/2024 ⋅ 0 comentarii

Sportivul român Levente Polgar a terminat Tor des Geants 2024, cel mai greu ultramaraton din lume, unde a alergat, în condiții extreme, 330 de km.

”Hopa!… Am făcut-o din nou: Levente Polgar Ioan își încheie al doilea Tor des Géants consecutiv alergând fără braț. Este un adevărat uriaș, un mare exemplu de tenacitate și o sursă de inspirație pentru toți sportivii care doresc să finalizeze marea călătorie TORX!”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a competiției.

În urma participării de anul trecut la Tor de Geants, aiudeanul a intrat în istorie drept singura persoană din lume cu dizabilități care reușește să termine o astfel de cursă.

Considerată una dintre cele mai grele curse de trail din lume, cursul Tor des Géants (TDG sau Tor) acoperă 330 de kilometri uluitor cu peste 24.000 de metri denivelări. Începe în Courmayeur, Italia și apoi coboară pe partea de vest muntoasă a Văii Aostei, traversează valea la Donnas, apoi se întoarce pe partea de est la fel de accidentată.

Alergătorii au mers pe trasee la poalele unora dintre cele mai înalte vârfuri de 4.000 de metri din Alpi și au călătorit prin Parcul Național Gran Paradiso și Parcul Regional Mont Avic. 

Timpul limită pentru acest curs provocator este de 150 de ore.

”Din 520 care au ajuns la finish, am terminat pe locul 395, fără echipă de suport fizic pe traseu!

Contează enorm, pentru că doar dai jos geanta de pe spate și cineva îți pune lucrurile necesare și cele noi în geantă, astfel că nu mai pierzi timp.

Sau te așteaptă cu farfuria deja plină (ai mâncat și ai plecat)!

Per total, sunt FOARTE MULȚUMIT de prestația mea! Nu credeam că este posibil să ajung la FINIȘ, având în vedere ce „iad” a fost…

Am plecat pe ploaie, undeva la 30 de ore, timp în care trebuia să trecem două vârfuri de 3000 de metri și alte trei vârfuri de 2800-2900 de metri.

După aceea, s-a înseninat și a fost bine, moment în care am profitat de fiecare sector alergabil, fără să mai țin cont de vreo durere.

Noaptea care a urmat a fost un fel de „iad” – vânt care bătea din toate direcțiile, pe niște urcări aproape apocaliptice!

În zori ni s-a spus că trebuie să punem în geanta de alergare, OBLIGATORIU, colțari de zăpadă, deoarece vom intra într-un sector cu ZĂPADĂ, VÂNT și ÎNGHEȚ (a fost o aventură cu colțarii).

După aceea, am plecat către infern, și da, la propriu, a fost infern! Mai dur și mai groaznic nu am văzut niciodată. De la Muntele Olomont încolo a fost IADUL PE PĂMÂNT!

De acasă, prin telefon, am fost „pistonat”: vezi să mănânci, pleacă din post, nu mai sta, pune ceasul să sune, ia la tine x-z, ai grijă să nu te accidentezi!

Toate aceste lucruri le auzeam de la trei super OAMENI: Viorel Palici, Răzvan Mihai Matei și Dinu Țurcanu. Băieți, vă mulțumesc frumos!

Astfel, sunt singura persoană din lume cu un handicap care termină de două ori consecutiv Tor des Géants în două extreme.

Anul trecut a fost foarte cald, cu o ploaie torențială, iar anul acesta, ploaie, vânt, zăpadă și îngheț!

Dacă era să pățesc ceva? DA! Dacă mi-a fost viața în pericol? Da! De 6 ori, dar nu am avut timp să intru în panică sau să mă sperii, pentru că NU AM AVUT VREME!”, a scris Levente Polgar, pe Facebook.




Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.