Din Arad Ultima oră
Nu vor da niciodată înapoi! ”Noi, cei din linia întâi, am învățat să stăpânim frica așa cum stăpânim focul”
Nu vor da niciodată înapoi! ”Noi, cei din linia întâi, am învățat să stăpânim frica așa  cum stăpânim focul”
01/04/2020 ⋅ 1 comentarii

Știam asta și înainte de pandemie, însă când ei, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, vin și ne spun asta cu subiect și predicat, așa cum au făcut-o în această seară, în plină pandemie de coronavirus, nu putem decât să îi credem și totodată să le fim recunoscători pentru determinarea de care dau dovadă în lupta  cu COVID-19. 

Cu puterea unei file de jurnal de război, reprezentanții ISU Arad au făcut în această seară următoarea ”însemnare”:

”Noi nu vom renunța și nu vom da niciun pas înapoi!”

Zilele și nopțile astea am stat aproape tot timpul lângă băieții de la intervenție și pe platou si pe teren.

De-a lungul timpului, am fost alături de ei la sute de intervenții, i-am văzut in situații dificile, am dormit in camioane și am stat în apă, am ieșit din situați care păreau fără iesire.

Sunt curajoși, pregătiți, disciplinați, te poți baza pe ei. Nu vor da niciodată înapoi.

I-am întrebat dacă le este frică, dacă nu se simt stăpâni pe situație.

Am întrebat unu, doi, trei, douăzeci...

Da ne este frică, dar pentru asta ne-am antrenat, să învățăm să controlăm frica cum am învățat să controlăm focul.

"Credeți că dacă ne e frică o să facem pasul înapoi? Niciodată. Toți avem familie, copii, părinți, bunici și pentru ei și pentru toți ceilalți trebuie să fim în linia întâi cum zic toți acum, că noi tot timpul am fost în linia întâi" - subofițer operativ la Detașamentul de Pompieri Arad.

”Noi, pompierii din linia întâi suntem obișnuiți cu pericolul, îl simțim, îl vedem, îl auzim”

Focul, fumul, apa, acoperișul când se prăbușește, toate aste le putem anticipa, prin antrenament prin experiență.

Acum însă ne luptăm cu un alt fel de inamic, unul nevăzut, un pericol pe care nu îl putem anticipa pe care nu îl simțim dar de care am învățat în ultimele săptămâni să ne protejăm. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar noi, pompierii am mai trecut prin astfel de perioade, la inundații, la zăpezi, la multe intervenții de durată care s-au suprapus peste intervențiile noastre cotidiene care nu sunt puține dar suntem siguri că vom învinge, cum am învins de fiecare dată.


Vă mulțumim! Dumnezeu să vă ocrotească!

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

01.04.2020 22:38
Serbsn Fulga Irena
🙏🙏🙏❤❤❤🌹🌹🌹 Va multumim! Felicitari!