Național Cultură Ultima oră Externe
Spectacolul „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de Oana Pellea, pentru prima dată în străinătate
Spectacolul „Evadarea tăcută”, regizat și interpretat de Oana Pellea, pentru prima dată în străinătate
11/09/2024 ⋅ 0 comentarii

Spectacolul "Evadarea tăcută" al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti, regizat şi interpretat de actriţa Oana Pellea, va avea două reprezentaţii speciale în Luxemburg, la Théâtre des Capucins, în 17 şi 18 septembrie, de la ora 20.00.

Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică pentru publicul luxemburghez de a se întâlni cu arta dramatică românească de înaltă calitate. În colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, cu sprijinul Ambasadorului ţării noastre, ES Livia Rusu, Institutului Cultural Român de la Bruxelles, Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi Ville de Luxembourg, spectacolul va fi prezentat la unul dintre cele mai prestigioase teatre, parte a Théâtre de la Ville, aflat în inima oraşului, şi se va juca în limba română, cu supratitrare în limba franceză.

"Evadarea tăcută" de Lena Constante a avut premiera anul trecut, în noiembrie, la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti şi s-a bucurat de un succes răsunător. Este o poveste despre supravieţuire, libertate interioară şi rezistenţa în faţa opresiunii, bazată pe experienţele dramatice trăite de unul dintre cei mai încercaţi artişti plastici, scriitoarea şi etnografa Lena Constante, în perioada închisorilor comuniste.

Oana Pellea readuce la viaţă vocea Lenei Constante, transmiţând emoţiile şi suferinţele unei femei care şi-a găsit puterea de a rezista prin artă şi introspecţie. "Evadarea tăcută" nu este doar un spectacol de teatru, ci o mărturie vie a rezilienţei umane şi a forţei spiritului.

Legătura actriţei Oana Pellea cu teatrul luxemburghez este mai profundă, interpretând în 2023, alături de actorul francez Patrick Le Mauff, un rol magistral în "Scaunele", de Eugene Ionesco, regia Gabor Tompa, în cadrul unei producţii a Teatrului Naţional din Luxemburg.

Accesul la spectacolul "L’evasion silencieuse" se face printr-un un mesaj la eventsamblu@gmail.com, precizând ziua spectacolului (17 sau 18 septembrie), numele şi numărul de locuri. Înscrierile se vor face în ordinea primirii solicitărilor, în limita locurilor disponibile.

Sursa: news.ro

Foto: Florin Ghioca 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.