Vă amintiți de ”Proful de la țară”? Da, despre Cătălin Zaman este vorba, profesor Merito, director al Şcolii Gimnaziale "Învăţător Nicolae Ispas" din localitatea buzoiană Clondiru, care oferea meditaţii online gratuite elevilor din toată ţara care doreau să se pregătească pentru examenul de Evaluare Naţională. Este profesorul de Limba și Literatura Română care a primit distincţia Merito în anul 2021, după ce mai bine de jumătate dintre elevii săi au înregistrat medii de peste 9 la examenul de Evaluare Naţională.
Ei bine, veștile bune continuă. Cătălin Zaman a fost numit recent în funcţia de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău şi anunţă că va extinde la nivelul întregului an şcolar proiectul meditaţiilor online dedicat elevilor care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională.
"Proiectul va continua începând cu data de 1 octombrie, se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar, o să fac periodic grupe de câte 50 de copii, să recapitulez materia din anii V-VII, după care în luna mai ne readunăm toate grupele pentru o recapitulare finală, undeva la 7-8 şedinţe, câte două pe săptămână", a precizat, pentru Agerpres, cadrul didactic.
În acest an, cadrul didactic a oferit meditaţii online gratuit unor elevi înscrişi la examenul de Evaluare Naţională din mai multe judeţe precum Buzău, Maramureş, Cluj, Iaşi, Arad sau Suceava.
Foto: Facebook / Proiectul Merito
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.