Național Din Arad Comunicate de Presă Ultima oră
Eroii de la Păuliş, comemorați la 80 de ani de la luptele din septembrie 1944
Eroii de la Păuliş, comemorați la 80 de ani de la luptele din septembrie 1944
02/09/2024 ⋅ 0 comentarii

Un marş dedicat eroilor care şi-au dat viaţa în luptele de la Păuliş desfăşurate în urmă cu 80 de ani, în septembrie 1944, pentru apărarea Defileului Mureşului şi a integrităţii teritoriale a României, va fi organizat în data de 13 septembrie, în organizarea Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" Arad, în parteneriat cu autorităţile judeţene, precum şi asociaţii civice.

Evenimentul, organizat între orele 10,00-13,00 va presupune parcurgerea unui traseu de 12 kilometri, pe jos sau cu bicicleta, având ca punct de plecare fosta Şcoala Militară de Subofiţeri în Rezervă din localitatea Radna. Punctul final al traseului va fi la Monumentul Eroilor de la Păuliş, unde va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor, precizează un comunicat transmis Agerpres, de către reprezentanţii Asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Pe parcursul traseului va fi purtată Flacăra Speranţei (Special Olympics România), ca mesaj al incluziunii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale în activităţile societale.

Totodată, participanţii doritori de a cunoaşte mai bine istoria locală şi de a aduce un omagiu celor care au apărat patria cu preţul vieţii vor avea ocazia să viziteze Muzeul Militar Păuliş unde, în premieră, va fi expusă uniforma colonelului Petrescu, comandantul Detaşamentului Păuliş (cu sprijinul Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I"), menţionează sursa citată.

Monumentul Eroilor de la Păuliş este o lucrare artistică realizată în 1974 şi amplasată în apropierea locului în care, între 13 şi 20 septembrie 1944, militarii români au oprit înaintarea trupelor horthyste spre Transilvania, obiectivul acestora fiind de ocupare a Munţilor Apuseni şi de realizare a unui amplasament defensiv în această zonă montană propice pentru oprirea înaintării armatelor română şi sovietică.

Ofensiva germanilor şi hortiştilor la graniţa de vest a început la 5 septembrie 1944, Aradul căzând în mâinile acestora pe data de 11 septembrie. Apoi, unităţi din Corpul Alpin german au continuat ofensiva pe valea Crişului Alb, unde drumul le-a fost barat prin jertfa de sânge a elevilor Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Ineu, în crâncenele lupte de la Beliu şi Prunişor.

Pe Valea Mureşului şi-a continuat înaintarea Divizia hortisto-ungară 'Budapesta', cu un efectiv de circa 20.000 de militari, înaintarea fiindu-i oprită în câmpia Păulişului de către un detaşament român format din trei batalioane de elevi de la Şcoala de subofiţeri în rezervă de la Radna, un batalion din Regimentul 9 infanterie şi divizionul 61 artilerie grea, numărând în total ceva mai mult de 1.800 de militari.

Ostaşii români au rezistat eroic timp de o săptămână unui inamic mult superior atât ca număr, cât şi ca tehnică de luptă, până la sosirea în zonă a marilor unităţi române şi sovietice care i-au determinat pe inamici să se retragă.

Deşi de scurtă durată, eforturile luptătorilor care alcătuiau 'Detaşamentul Păuliş' şi importanţa strategică a rezultatului acestor eforturi au fost recunoscute ca atare în analele de istorie ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Luptele de la Păuliş au fost prezentate şi în filmul românesc "Pe aici nu se trece", realizat în 1975, în regia lui Doru Năstase. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.