Mii de spectatori i-au aplaudat pe Valentina Naforniță, Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva în concertul final al International Salbek Opera Masterclass și al Zilelor Aradului.
Gala Salbek Opera Festival, care a avut loc duminică, 25 august, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad, a încheiat cea de-a doua ediție a International Salbek Opera Masterclass și, totodată, Zilele Aradului.
Concertul extraordinar de operă în aer liber a fost susținut de Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, alături cei patru soliști, soprana Valentina Naforniță, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva, împreună cu o parte dintre cursanții International Salbek Opera Masterclass.
Înainte de concertul de la Arad, mezzosoprana Ruxandra Donose a făcut un scurt bilanț al masterclass-ului, care anul acesta a avut loc în perioada 21-25 august, tot pe domeniul Castelului Salbek și în localitățile din împrejurimi: ”M-am bucurat să fiu pentru a doua oară la Salbek, nu doar că este acest cadru natural atât de frumos, pe care încercăm să îl reînviem prin cultură, dar am fost într-o tabără de interpretare, de creație, în regim intens, cu 23 de tineri talentați, aleși cu mare greutate din peste 70 de candidați de pe patru continente. Anul trecut, nivelul a fost unul foarte bun, anul acesta parcă și mai și. S-ar crede că în câteva zile nu ai cum să intri prea adânc în tehnica de canto, dar în aceste câteva zile reușim să ajungem de la măiestrie până la elementele de bază. Și, totodată, vorbim cu tinerii cântăreți despre ce înseamnă o carieră internațională, cum să și-o dezvolte, ce să urmărească, cum să pășească pe scenă, sunt un milion de sfaturi mici și mari dinspre noi către ei, cumul de cunoștințe pe care îl dăm cu cel mai mare drag și care sperăm să îi ajute pe viitor. A fost o a doua ediție foarte, foarte bună pentru toată lumea.” (Ruxandra Donose).
Unul dintre cei care s-au bucurat de sfaturile celor trei profesori a fost tenorul spaniol Victor Jimenez Moral, pentru prima dată în România și la un astfel de curs: ”Este o mare plăcere și o mare onoare pentru mine să învăț de la cei trei maeștri într-un loc atât de frumos precum satul Petriș. Aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru că ne-au oferit din timpul lor cu multă răbdare. Este foarte important pentru un tânăr cântăreț să poată fi sfătuit, îndrumat, ajutat atunci când are nevoie. Și totul s-a întâmplat alături de alți tineri din multe țări, la fel de doritori ca mine să evolueze în carieră, deci, cred că un astfel de curs este extrem de benefic pentru orice muzician aflat la început de drum și mă bucur că am fost printre cei care au avut această oportunitate, mai ales că am lucrat cu Ramón Vargas, unul dintre cântăreții mei preferați.” Soprana Eve Hulmann, venită din Franța, spunea la finalul cursurilor: Zilele acestea au fost extraordinare pentru mine. Am fost 20 și ceva de tineri atât de norocoși să avem posibilitatea să lucrăm îndeaproape cu aceste trei mari nume. Sunt trei maeștri diferiți, trei viziuni diferite asupra operei, de la unul înveți tehnică, de la altul interpretare, de la altul postură, fiecare dintre noi a putut să ia ceea ce îl interesa sau ceea ce îi era necesar în dezvoltarea proprie. Aș spune că nu a fost un masterclass, ci un… mastersclass și câteva zile perfecte pentru mine.
International Salbek Opera Masterclass este o tabără artistică revelatoare nu doar pentru studenți, ci și pentru profesori, consideră soprana Leontina Văduva: ”Atât muzicienii din străinătate, cât și cei din România au avut anul acesta un nivel incredibil. A fost dificil să îi alegem, dar a fost o reală plăcere să lucrăm cu ei. Și faptul că acum îi avem lângă noi pe scenă, face ca momentul să fie unul cu totul special.” International Salbek Opera Masterclass are deja un loc special și în inima tenorului Ramón Vargas care abia aștepta întâlnirea cu noua generație de muzicieni și cu satul românesc: ”Noi ne luam energie de la ei, ei își iau cunoștințe de la noi. Toată lumea câștigă la acest curs. Nemaivorbind de locul acesta superb din satul românesc de care mă reîndrăgostesc de fiecare dată când ajung aici. Totodată, sunt extrem de fericit să particip pentru a doua oară la această gală de operă din Arad. Cred că muzica este una dintre puținele activități umane care aduc oamenii împreună.”
Unul dintre invitații speciali ai recitalului pe care cursanții l-au susținut în fața Castelului Salbek pe 24 august, dar și al Galei Salbek Opera Festival, a fost Ambasadoarea României la UNESCO, Excelența sa, doamna Simona Miculescu, încântată de anvergura culturală pe care domeniul castelului și împrejurimile sale o capătă de la un an la altul: ”Acest domeniu al Castelului Salbek se transformă pe zi ce trece într-un mini UNESCO, fiind un spațiu magic dedicat culturii, patrimoniului, artei și educației. Pe de o parte, acest masterclass constituie o șansă unică pentru tineri și talentați cântăreți de operă să interacționeze și să fie mentorați de mari nume ale scenei lirice, un exercițiu de frumusețe, talent și creativitate într-un cadru natural unic, o șansă fabuloasă. Pe de altă parte, aici se dezvoltă de la an la an un parc de sculpturi extraordinar care cu siguranță va ajuta în timp regenerarea prin cultură a satului în care ne aflăm.”
Despre evoluție prin cultură și excelență a vorbit la finalul proiectului și Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Castel Salbek, inițiatoarea cursurilor de măiestrie de la Petriș: ”Studenții care au venit anul acesta la Salbek sunt sigură că vor deveni voci remarcabile nu doar pe scenele din România, dar și din lume. Așa cum am încercat și anul trecut, prin această modalitate de educație extrem de sofisticată, ajutăm carierele tinerilor artiști, le dăm drumul spre măiestrie. Împreună cu cei trei maeștri sper să contribuim la desăvârșirea acestui tip de educație a tinerilor muzicieni.”
International Salbek Opera Masterclass este un eveniment cu participare internațională unde 23 de cursanți au avut oportunitatea, anul acesta, de a studia tehnici de canto și interpretare împreună cu cei trei muzicieni de talie internațională, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva.
International Salbek Opera Masterclass s-a desfășurat în perioada 21-25 august 2024, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, în județul Arad, în parcul din jurul castelului, dar și în mai multe localităţi rurale din împrejurimile domeniului Salbek - Petriş, Roşia şi Ilteu.
Foto: International Salbek Opera
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.