Național Sănătate Ultima oră
Primele măști chirurgicale românești sunt gata. ”În scurt timp se vor produce 150.000 de bucăți pe zi”
Primele măști chirurgicale românești sunt gata. ”În scurt timp se vor produce 150.000 de bucăți pe zi”
31/03/2020 ⋅ 0 comentarii

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii cu primele măști chirurgicale produse în România. 

Acesta a declarat că în scurt timp se vor produce 150.000 de măști pe zi, iar „din 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv aproximativ 15 milioane de măști lunar”. 

"Astăzi am purtat pentru prima dată o mască produsă în România! Știu că foarte mulți le așteptați, aveți nevoie de ele. Vor ajunge la voi, cât de curând! Vor ajunge și la medicii și personalul medical din prima linie. Vreau să le mulțumesc încă o dată grupului Taparo care au pornit în țara noastră producția de măști. În aceste vremuri de criză s-au găsit soluții la probleme urgente. Împreună ne facem România bine", a scris ministrul Economiei, pe pagina de socializare. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.