Cele mai noi rezultate ale săpăturilor arheologice din cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, dar şi celelalte obiective istorice de pe cuprinsul sitului UNESCO, vor putea fi văzute sâmbătă, 24 august, de Ziua Porţilor Deschise, accesul vizitatorilor fiind gratuit.
Evenimentul este organizat între orele 10,00-18,00, publicul fiind invitat să participe la tururi ghidate ale cetăţii dacice, în care va primi explicaţii despre importanţa istorică a sitului şi despre proiectele de conservare şi punere în valoare a acestuia.
„Activitatea are ca scop promovarea sitului arheologic Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, precum şi prezentarea rezultatelor cercetării arheologice din acest an, prin intermediul unor tururi ghidate. Săpăturile arheologice au continuat pe terasa a IX-a, din componenţa sanctuarului capitalei dacice, unde au fost descoperite noi structuri care relevă o arhitectură monumentală, specifică sitului”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb, transmite Agerpres.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de cercetare arheologică sistematică în situl arheologic Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, în ultima perioadă această activitate fiind sprijinită de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara cu finanţări anuale de câte 150.000 de lei.
Ziua Porţilor Deschise este organizată de către CJ Hunedoara, prin DGAMPT Hunedoara, Colectivul ştiinţific al şantierului arheologic „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”, Universitatea Babeş Bolyai (Cluj Napoca), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj Napoca), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul Judeţean Mureş (Târgu Mureş), Universitatea Tehnică Cluj Napoca.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara, care a impus un regulament de ordine interioară şi un sistem de pază modern. Anul trecut, cetatea a fost vizitată de 67.000 de turişti plătitori de bilete.
Foto: Facebook / Administratia Sarmizegetusa Regia
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.