”Eroi au fost, eroi sunt încă

Și-or fi, în neamul românesc” (Pui de lei-Ioan Nenițescu) 

     Pe unii oameni îi întâlnești în viață pentru a învăța de la ei câte o lecție. De la unii chiar mai multe. L-am întâlnit pentru prima dată acum 4 ani. Îmi doream ca la una din orele  de istorie despre Al Doilea Război Mondial să fie prezent și un veteran de război care să ne povestească despre viața pe front. Am mers la Casa Armatei din Arad unde este și sediul Asociației Veteranilor de Război. Am vorbit cu președintele Asociației spunându-i intențiile mele. Dintr-un colț i-am auzit voceaꓽ ”Eu sunt veteran de război”.

Așa a început povestea... Povestea unui erou veteran  de război născut în octombrie 1920. Istoria nu se învață numai din cărți sau din documente câteodată ai prilejul să stai alături de cei care au făurit  istorie. 

O lecție despre curaj și demnitate

Două ore a stat în picioare și le-a vorbit elevilor despre război și ororile lui. Atunci țara i-a cerut să fie în prima linie și a ascultat. Deși avea puțin peste douăzeci de ani și era conștient că sunt șanse să moară. Atunci mulți pentru a rămâne acasă ar fi dat orice, vita din bătătură, moșia, bani doar să nu ajungă în bătaia gloanțelor și în fața morții. Acasă era locul cel mai sigur care te ferea de linia întâi a frontului.

Veteranul Corneliu Iaschevici s-a dovedit un cetățean model și și-a făcut datoria. Chiar dacă la acea dată datoria a presupus foame, frig, dormit iarna sub cerul liber și moarte la fiecare pas. A făcut pe jos mii de kilometri în condiții vitrege pentru ca România să fie din nou Mare.

Multe dintre suferințele îndurate sunt sigur că nu le-a spus din modestia care îl caracterizează, deși sunt sigur că ele nu au fost uitate.  După ce s-a întors de pe front a aflat că locuința i-a fost distrusă de bombardamente și astfel pe lângă anii pierduți pe front și-a pierdut toate bunurile materiale. Dar nu a deznădăjduit și a pornit încrezător înainte, convins fiind că după întuneric întotdeauna vine lumină.

De-a lungul anilor de nenumărate ori a fost invitat să le vorbească elevilor Școlii Profesionale ”ASTRA”.

La distanță și totuși atât de aproape...

Deși are aproape 100 de ani, până acum câteva săptămâni, Corneliu Iaschievici mergea în diverse locuri din oraș pentru cumpărături sau pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Îl puteai întâlni în Piața Mică de unde își procura alimente sau la operatorul de cablu pentru a repara decodorul stricat. Duminica mergea la slujba de la biserică.

Acum, de când au fost lansate recomandările de a nu părăsi domiciliul stă acasa fiind conectat la știrile zilei. Din fericire are cine să îl aprovizioneze cu cele necesare.

Acum ne auzim doar la telefon evitând să ne întâlnim. Sunt mulți bătrâni singuri pe care și un telefon primit i-ar ajuta foarte mult. Trebuie mai mult ca niciodată să fim solidari unii cu alții mai ales acum. 

Până și simpla arborare la geamul locuinței a drapelului național așa cum ne-au îndemnat și cei de la Ministerul Apărării Naționale transmite ideea solidarității naționale și apartenența la același popor.

România este nu numai țara noastră ea este și acasă, iar acasă cei în putere trebuie să vegheze ca cei slabi să treacă cu bine peste toate greutațile.

Veteranul Iaschevici și-a dorit să rămână anonim, noi credem că numele și povestea sa trebuie cunoscută pentru a fi exemplu pentru generațiile de azi.

Eroii noștri din linia întâi

Pentru noi, Corneliu Iaschevici este un model, un om înaintea căruia ne înclinăm, azi nu mâine sau mai târziu. Ne înclinăm în fața devotamentului cu care și-a slujit patria.

Cum tot azi trebuie să ne înclinăm înaintea celor care sunt în prima linie și care își sacrifică sănătatea și viața: medici și întreg personalul din spitalele țării, angajați ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Apărării, jurnaliștii și a tuturor   celor  care lucrează expuși în ”linia întâi" pentru noi toți. 

Îmi vine în minte textul scris pe o placă de marmurăꓽ ”Vouă/ Celor care,/  Mulți sau puțini,/ Cândva veți trece,/Neliniștiți,/ Peste urmele noastre,/ Ale celor care am fost/ Generația lui Decembrie '89/ Un singur gând:/ România.

La una din întâlnirile noastre veteranul a spusꓽ ”De atâtea ori a trecut moartea pe lângă mine și cred că numai Dumnezeu m-a salvat”

Nădăjduim că Dumnezeu ne va salva și de această dată, pe noi toți.

Profesor Cristian Stoica, Școala Profesională ”ASTRA” Arad.