A devenit tradiție ca luna martie să fie despre femei, mame, surori, fiice, bunici, eroinele anonime ale vieții noastre cotidiene, care ne fac zilele mai senine sau mai împlinite. Tocmai de aceea, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, prin organizarea expoziției „Eroism la feminin” la sediul Ministerului Apărării Naționale, dorește să aducă un omagiu acelor eroine care, prin determinare, voință și dragoste de țară au amprentat, în anumite conjuncturi, istoria națională.  

Multe dintre aceste femei excepționale au dat dovadă de un curaj incredibil în situații care păreau doar apanajul bărbaților, iar unele dintre ele au fost capabile de sacrificiul suprem, înfruntând gloanțele și obuzele, înscriindu-și, astfel, numele în galeria eroinelor neamului românesc. Firul vieții lor s-a întrerupt brusc, iar destinul lor a fost, poate, unul nedrept, însă noi cei de astăzi putem să le facem cunoscut numele și să nu acceptăm ca uitarea să se așeze peste faptele lor. 

SMARANDA BRĂESCU-REGINA ÎNĂLȚIMILOR

-Muzeograf Luminița-Nicoleta Iordache

„Niciodată nu vor fi cuvinte care să exprime cu adevărat sufletul unor oameni cu brațele înaripate.” - Ioan Cherecheș

Smaranda Brăescu s-a născut la 21 mai 1897, în satul Hănțești, comuna Buciumeni, din apropierea Tecuciului, județul Galați, într-o familie nevoiașă, cu nouă copii, având un frate geamăn, Panait, care a devenit colonel al Armatei Române. Smaranda, de fapt, fusese botezată Maranda, după numele uneia dintre bunici, era o copilă brunețică, foarte vioaie, în joaca lor de copii luându-se la întrecere cu băieții de vârsta ei.

Între anii 1904-1909, a frecventat cursurile școlii primare din satul Vizurești, în satul natal neexistând școală, pentru ca apoi să devină elevă a Școlii Profesionale de Fete din Bârlad. Între anii 1924-1929, ca studentă, Smaranda a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase la secția Ceramică și Artă Decorativă din București. Din cauza condițiilor materiale dificile, pentru a frecventa cursurile și a se întreține, încă din anul 1923 a fost funcționară la întreprinderea petrolieră „Astra Română”, cu sediul central în București.

Primul contact al tinerei cu emoția zborului s-a petrecut în cursul anului 1923 când, la recomandarea unui consătean, cumnat cu aviatorul Tase Rotaru, comandantul uneia din escadrilele de pe aerodromul din Tecuci, a executat primul ei zbor.

În anul 1927, cu ocazia unui miting aviatic care s-a desfășurat pe aeroportul Băneasa, l-a cunoscut pe renumitul parașutist german, inginer și inventator Otto Heinecke, căruia i-a destăinuit visul ei, acela de a deveni parașutistă. Parașutistul german a ajutat-o să se înscrie la Școala Specială de Parașutism „Schroeder” unde, la 5 iulie 1928, cu parașuta pe care și-o cumpărase, a executat primul ei salt de la altitudinea de 600 m, dintr-un avion militar de tip „Junkers”. Prin acest salt întâmpinat cu ovații, Smaranda Brăescu a devenit prima femeie parașutist a României. În septembrie 1928, s-a întors în țară cu brevetul internațional de parașutist.

La 21 iulie 1929, Smaranda Brăescu a efectuat o nouă lansare de la înălțimea de 1500 m, dintr-un avion „Potez XXV” pilotat de locotenentul-aviator Adrian Adamiu. 

Tentativa de doborâre a recordului feminin de lansare cu parașuta a avut loc în ziua de 2 octombrie 1931, de pe aerodromul de la Pipera, la bordul unui avion „Potez XXV” pilotat de aviatorul Alexandru Papană. La 30 km vest de Urziceni, la înălțimea de 6000 m, Smaranda a părăsit aeronava, coborârea durând 21 de minute, parașuta ajutând-o să aterizeze cu bine. Astfel, s-a depășit cu 1200 m recordul în altitudine de până atunci ce aparținea unei americance. Succesul obținut a fost amplu mediatizat în presa internă și internațională.

Dorința Smarandei Brăescu era de a executa o nouă lansare cu parașuta de la înălțimea de 7000 m, cu folosirea măștii de oxigen, bătând, astfel, și recordul european masculin deținut de locotenentul leton Petersen, care era de 6650 m. 

La 19 mai 1932, Smaranda Brăescu, care se afla în Statele Unite, a decolat de la Baza Aeriană Militară din Sacramento, California și s-a lansat cu parașuta de la înălțimea de 22733 picioare, circa 6933 m, aterizând în cele mai bune condiții. 

În realitate, lansarea a avut loc de la înălțimea de 24000 picioare, circa 7233 m, dar nu a fost omologată, vechiul record mondial masculin de parașutism fiind de 21733 picioare, adică 6628 m. 

Prin Decretul Regal nr. 1939 din 10 iunie 1932, Smarandei Brăescu i s-a acordat o baretă la Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur, distincție pe care o primise după dobândirea titlului de campioană națională.

La 22 iulie 1932, a început cursurile Școlii de pilotaj din Statele Unite, pe care a absolvit-o cu obținerea, la 8 septembrie, a brevetului de pilot.

La 25 martie 1935, după brevetul de pilot obținut în Statele Unite, Smaranda Brăescu a primit și brevetul de aviator eliberat de Aeroclubul Regal al Angliei.

În anul 1936, pe aeroportul de la Băneasa, tânăra aviatoare româncă a urmat cursurile Școlii de zbor fără vizibilitate, avându-l instructor pe locotenent-comandorul Gheorghe Gherasim, component al renumitei formații de acrobații aeriene „Dracii roșii”. 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a activat ca pilot în celebra „Escadrila Albă” de avioane sanitare, care acționa pe Frontul de Est. Pentru activitatea din această zonă de conflict a fost decorată cu Ordinul „Crucea Reginei Maria” cl. a III-a. 

În octombrie 1946, Smaranda Brăescu a fost condamnată, în contumacie, la 2 ani închisoare corecțională și 50000 lei cheltuieli de judecată pentru „omisiunea de denunț”. I se imputa că a știut de existența organizației anti-comuniste „Sumanele Negre” și de activitatea acesteia, fără a înștiința autoritățile statului.

În anul 1947, a ajuns la Cluj-Napoca și a fost adăpostită de călugărițele congregației Maicii Domnului. A încetat din viață la 2 februarie 1948, fiind înmormântată sub numele de Maria Popescu la Cimitirul Central din oraș.  

Un moment deosebit de important din viața și cariera Smarandei Brăescu l-a reprezentat doborârea recordului mondial absolut la săritura cu parașuta. Astfel, la 19 mai 1932 era din nou pe aerodromul Bay, de lângă Alameda. Venise, ca de obicei, însoţită de Ion Petrescu. În timp ce încărcau buteliile cu oxigen, au apărut ca din senin jurnaliştii, chemaţi de „oamenii lor” de pe aerodrom. Au întrebat-o, ironici, ce va face dacă iar se mai întâmplă ceva. Le-a răspuns că era ultima încercare, iar dacă nu ieşea bine, oricum se arunca, dar fără paraşută. Firesc, jurnaliştii s-au repezit la telefoane şi au contactat redacţiile, cerând ediţii speciale: „Miss Brăescu bate recordul sau se sinucide!”. Smaranda a decolat pentru a şasea tentativă de a stabili un nou record mondial de înălţime la saltul cu paraşuta. Avionul a urcat la 7.000 de metri, apoi a atins 7.200. Tot ce mai avea de făcut era... să sară.

„Se uită în jos. Avionul plutea deasupra câmpiei Sacramento. Oxigenul năvălea în mască regulat, cu mirosul lui greoi de benzină arsă. Pilotul conduce liniştit avionul 7 200, 7 300, 7 400, 7 500 de metri. În clipa aceea, pilotul se întoarse spre Smaranda cu figura congestionată, cu ochii holbaţi: — Not oxygen! Nu mai am oxigen. S-a terminat! Ca să-şi răscumpere greşeala din trecut, când se îmbătase, nenorocitul făcuse actul eroic de a zbura până la limita rezistenţei plămânilor lui, deşi oxigenul i se isprăvise. Smaranda Brăescu îl văzu căscând gura mare – ca un om care se îneacă – apoi capul i se frânse pe piept... Leşinase!

Ce s-a petrecut în urmă, a fost fulgerător. Înainte ca avionul să fi început a coborî, paraşutista se sculă în picioare, deschizând larg robinetul de oxigen şi aspirând cu aviditate gazul dătător de viaţă. Avea, de acum, destulă provizie în plămâni. Scoase masca şi o lăsă lângă butelie. Se târî spre uşa deschisă a carlingii şi ieşi afară. Era sprintenă, ca şi când n-ar fi purtat atâtea kilograme de încărcătură asupra-i. Hotărârea de a învinge îi însutise puterile. Puse un picior pe roata avionului, privi în jos şi-şi dete drumul. Smaranda Brăescu nu căzu decât vreo cincizeci de metri.

Deşi la înălţimea aceea aerul era cât se poate de rar, paraşuta lui Heinecke se deschise îndată. De acum începea coborârea.

Jos se întindea un lan de secară. Se aşternu pe pământ uşor, respiră o dată adânc şi simţi că leşină. Smaranda Brăescu bătuse recordul mondial de lansare cu paraşuta, sărind [de la] 24 000 de picioare, deasupra câmpiei Sacramento din California (USA)”. (Universul, 6 noiembrie 1935)

Trebuie menționat faptul că barografele au fost trimise la Washington pentru omologare și, după o verificare atentă a parametrilor de zbor, a fost confirmat recordul mondial absolut la săritura cu parașuta.

În cinstea celei care a realizat acest record mondial, în anul 1933 Societatea Ortodoxă Națională, Consiliul Național Casa Femeii „Fidacul”, precum și Gruparea Femeilor Române condusă de doamna A. Cantacuzino, „în timpul domniei regelui Carol al II-lea”, la inițiativa ziarului „Universul”, i-au acordat Smarandei Brăescu o cupă și o diplomă, ca semn de respect „și adâncă admirație”. 

În anul 1934, ca semn de prețuire față de Muzeul Militar Național, Smaranda Brăescu a donat instituției, printr-un act olograf, atât cupa, cât și pergamentul care conține, printre altele, și semnătura reginei Maria și a reginei Greciei, fosta principesă a României, Elisabeta.

„Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numai pentru mine. Viața mea o dăruiesc Țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie...”. Smaranda Brăescu

Foto: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”