„Va birui nu ţara cu cele mai multe tancuri, ci ţara cu cel mai mult Dumnezeu în ea, cu cel mai mult grâu în ea şi cu cele mai multe splendori ale limbii ei materne.”, spunea poetul basarbean Grigore Vieru, de la a cărui înveșnicire se împlinesc astăzi, 18 ianuarie, 15 ani. 

Cu acest prilej, profesori și studenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au mers la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale, aducând un omagiu și exprimând astfel respectul și recunoștința pentru contribuția semnificativă adusă dezvoltării culturii naționale și pentru bogăția moștenirii literare.

„În literatura română postbelică, poetul Grigore Vieru este mesagerul Basarabiei victimizate. Prin el s-a aflat că lumea românească dintre Prut și Nistru, intrată sub ocupație sovietică, n-a sucombat, continuând să-și vorbească limba și să scrie românește. [...] Poezia lui Grigore Vieru are un ton și un univers propriu, obsesiile și sugestiile lui. Derutanta simplitate a mijloacelor ascunde sensuri grave. Poetul s-a prezentat adesea pe sine ca purtător al mărturisirii unei suferințe nespuse și a unei lacrimi imense, care a spălat sufletele chinuite ale concetățenilor săi. Poezia lui este expresia subtilă a acestei lacrimi enorme. Poetul nu vrea să fie mai mult decât un exponent, prezentându-se mereu cu decentă umilință.”, scria contemporanul poetului, jurnalistul, scriitorul și criticul literar Mihai Ungheanu.

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta (Republica Moldova), în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit primele şapte clase în satul natal (1950), şcoala medie din oraşul Lipcani (1953) şi Facultatea de Filologie şi Istorie a Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău (1958), potrivit volumului „Dicţionar General al Literaturii Române” (Editura Univers Enciclopedic, 2009) şi dicţionarului „Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară, şi a continuat cu alte zeci de volume pentru copii, printre care: „Muzicuţe” (1958), „La fereastra cu minuni” (1960), „Bună ziua fulgilor” (1961), „Făguraşi” (1963), „Ceasornicul pădurii” (1965), „Poezii de seama voastră” (1967), „Aproape” (1975), „Mama” (1980), „Să creşti mare” (1983). În 1970 a realizat, împreună cu Spiridon Vengheli, primul abecedar cu litere latine în Basarabia postbelică. În acelaşi an a ieşit de sub tipar volumul de poezii pentru copii „Trei iezi”, care cuprindea şi poezia „Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Volumele dedicate copiilor au fost răsplătite, în 1988, cu Diploma de onoare „Andersen”, cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii.

Grigore Vieru este autorul a numeroase volume de versuri printre care: „Numele tău” (1968), „Fiindcă iubesc” (1980), „Izvorul şi clipa” (1981), „Cel care sunt” (1987), „Hristos nu are nicio vină” (1989), „Rădăcina de foc” (1988), „Curăţenia fântânii” (1993), „Văd şi mărturisesc” (1997). Primul volumul de versuri, „Numele tău”, a fost apreciat de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar altele două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi lui Marin Sorescu.

Grigore Vieru s-a impus ca un promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului, luptând pentru oficializarea limbii române în Basarabia, pentru reunirea ei cu Patria-mamă.

La sfârşitul anilor ’80, Grigore Vieru s-a aflat în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular şi s-a aflat printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. A fost ales deputat al poporului (1989). A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.

A murit la 18 ianuarie 2009, în urma unui grav accident de circulaţie. Accidentul a avut loc la 16 ianuarie, pe traseul R-3 Chişinău-Hânceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu.

A fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce „în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!