„Dați zoom pe poză și priviți-le chipurile! Dați zoom pe poză și priviți-le emoția! Nu are cum să nu te impresioneze!”, așa încep reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne povestea celor patru poliști cu suflet mare care au mers câteva ore pentru a aduce bucurie unei familii cu 9 copii, de Moș Nicolae.
În fotografia postată de MAI pe pagina de socializare sunt doar șapte dintre cei nouă copii, pentru cî în momentul în care Anca, Marius, Adelina și Iulian au ajuns la ei, doi dintre copii erau la școală.
Povestea familiei dintr-un sat de pe malul Prutului, ”la margine de Românie”, este una emoționantă: „Ea, mamă, a rămas să crească 5 copii singură.El, tată, a rămas văduv cu 4 suflete! Au decis să-și unească destinele și să crească, împreună, cei 9 copii. Știau că le va fi foarte greu, dar și-au promis că vor face tot posibilul pentru ca aceștia să aibă o copilărie decentă!”.
De această familie știau și cei patru polițiști de la Vlăsinești-Botoșani. Anca, Marius, Adelina și Iulian i-au mai ajutat de-a lungul timpului, însă ieri, de Moș Nicolae, au vrut să le facă o surpriză.
Aceștia s-au mobilizat din timp și cu ajutorul polițiștilor din Botoșani au strâns cadouri pentru toți cei 11 membri ai familiei, iar ieri, pe un drum deloc ușor, au mers pentru ca cei 9 frați să nu-și piardă speranța că Moș Nicolae există.
„Au plecat ieri de dimineață către aceștia, pe un drum greu și anevoios, dar cu bucuria că pot oferi. Undeva la margine de Românie, pe malul Prutului, nouă suflete încă mai sperau că Moș Nicolae există. Și da, Moș Nicolae a existat pentru ei, datorită celor patru polițiști care după câteva ore de mers au ajuns la copii. Bucuria, lacrimile și emoțiile acestora nu pot fi exprimate în cuvinte! A fost o zi extraordinară pentru care Anca, Marius, Adelina și Iulian merită toate felicitările noastre! Undeva la margine de Românie, pe malul Prutului, drumul e mai anevoios, dar Moș Nicolae tot a ajuns!”, au mai spus reprezentanții MAI.
Da, undeva la margine de Românie, pe malul Prutului, drumul e mai anevoios, dar Moș Nicolae tot a ajuns... și asta pentru că celor patru polițiști de la Vlăsinești-Botoșani le-a păsat și nu au fost indiferenți.
Nu uitați.... priviți-le chipurile! Dați zoom pe poză și priviți-le emoția! Nu are cum să nu te impresioneze!
Foto: Ministerul Afacerilor Interne
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.