Mărturisitorii temnițelor comuniste Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea vor fi comemorați la 100 de ani de la naștere printr-o conferință duhovnicească dedicată sfinților din închisorile comuniste.
Conferința va avea loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18,00, la Biserica „Înălțarea Domnului și Soborul Maicii Domnului” din Brașov (situată în Centrul Civic din Brașov).
Conferința duhovnicească „Centenarul Mărturisitorilor”, dedicată foștilor deținuți politic Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea, mărturisitori ai credinței în închisorile comuniste, este organizată de Centrul Rezistenței Anticomuniste, iar la eveniment vor participa Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Valerian Pâslaru, starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filmon (fostul actor Dragoș Pâslaru, călugărit la Mănăstirea Frăsinei după ce a fost maltratat de mineri în iunie 1990), Părintele Amfilohie Brânză, starețul Schitului „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din Comănești, și doamna Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan, îndrumătorul sfinților din închisorile comuniste.
Intrarea este liberă.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.