Elev-sergent Andrei Mitru a câștigat Marele Premiu la Concursul Național de Poezie ”Iulia Hașdeu”, organizat de Casa de Cultură a municipiului Ploiești.

Elevul militar, care a câștigat Marele Premiu al celei de-a XXI-a ediții a concursului de poezie, este în clasa a XII-a E, la Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova. 

„Andrei este un tânăr talentat care a participat la acest concurs cu trei poezii despre condiția umană și despre atitudinea omului în fața tainelor universului.”, au transmis reprezentanții Colegiului militar din Craiova.  

Concursul face parte dintr-un proiect cultural dedicat liceenilor din România prin care tinerii talentați sunt descoperiți și promovați. Elevul a fost îndrumat de profesorul de limba și literatura română Mădălina Stancu.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 12 noiembrie, la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina.

Poeziile cu care elevul militar din Craiova a concurat: 

𝑺𝒄𝒍𝒊𝒑𝒊𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒅𝒐𝒓

𝑆𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑖̂𝑛 𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑢𝑚𝑏𝑟𝑒

𝐶𝑒 𝑠𝑡𝑎𝑢 𝑝𝑖𝑡𝑖𝑡𝑒 𝑠𝑎̆-𝑠̦𝑖 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑟𝑛𝑎 𝑡𝑟𝑢𝑝𝑢𝑙

𝑃𝑙𝑢𝑡𝑖𝑛𝑑 𝑎𝑔𝑎𝑙𝑒, 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑎𝑧𝑛𝑒𝑠𝑐 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑚𝑝𝑙𝑒

𝐶𝑢 𝑣𝑟𝑎𝑗𝑎 𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎̆𝑚𝑎𝑛𝑡𝑢𝑙.

𝑆𝑒-𝑖̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑎̆ 𝐿𝑢𝑐𝑖𝑓𝑒𝑟 𝑠𝑎̆-𝑖̂𝑛𝑎𝑙𝑡𝑒

𝐹𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠𝑢𝑙  𝑑𝑎𝑛𝑠, 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑟 𝑚𝑖𝑠𝑡𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟,

𝐼𝑎𝑟 𝑠𝑡𝑒𝑙𝑒𝑙𝑒, 𝑣𝑖𝑐𝑙𝑒𝑛𝑒, 𝑠𝑡𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛ℎ𝑎𝑡̦𝑒

𝑆𝑐𝑙𝑖𝑝𝑖𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑚𝑜𝑟.

𝑍𝑎𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑖𝑛𝑑 𝑜 𝑝𝑎𝑙𝑖𝑑𝑎̆ 𝑣𝑎̆𝑝𝑎𝑖𝑒

𝑃𝑢𝑟𝑡𝑎𝑛𝑑 𝑚𝑖𝑠𝑡𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑢𝑛 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚 𝑧𝑏𝑜𝑟

𝑂 𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑖𝑒𝑟𝑖 𝑎𝑟𝑑𝑒𝑎 𝑐𝑢 𝑣𝑎𝑙𝑣𝑎̆𝑡𝑎𝑖𝑒

𝐼𝑢𝑏𝑖𝑛𝑑 𝑠𝑐𝑙𝑖𝑝𝑖𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑚𝑜𝑟.

𝐸-𝑜 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒 𝑏𝑖𝑧𝑎𝑟𝑎̆…𝑐𝑢 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎̆ 𝑙𝑖𝑛𝑎̆

𝐴𝑝𝑢𝑛 𝑐𝑖𝑟𝑒𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒𝑟 

𝐿𝑢𝑐𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑚 𝑝𝑒 𝑏𝑜𝑙𝑡𝑎 𝑐𝑟𝑖𝑠𝑡𝑎𝑙𝑖𝑛𝑎̆

𝐸 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟.

𝑬𝒙𝒊𝒔𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆

𝑂𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑢𝑡, 𝑎𝑚 𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡

𝑃𝑒-𝑎𝑙 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖-𝑛𝑐𝑎𝑙𝑐𝑖𝑡 𝑙𝑎𝑏𝑖𝑟𝑖𝑛𝑡,

𝐷𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑖𝑒𝑝𝑡 𝑓𝑟𝑒𝑚𝑎̆𝑡𝑎̂𝑛𝑑,

𝐷𝑎𝑟 𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡?

𝐼̂𝑛 𝑧𝑏𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖 𝑐𝑒 𝑚𝑜𝑟 𝑎𝑚 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠,

𝑃𝑎̆𝑡𝑟𝑢𝑛𝑠 𝑑𝑒 𝑢𝑛 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡, 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑝𝑢𝑛𝑠

𝐷𝑒 𝑓𝑎𝑟𝑚𝑒𝑐, 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑒...𝑐𝑎𝑑 𝑓𝑟𝑎𝑛𝑡

𝐴𝑐𝑢𝑚 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡!

𝑀𝑒𝑟𝑔𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑎 𝐼𝑠𝑢𝑠 𝑝𝑒-𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟

𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡, 𝑡𝑟𝑒𝑚𝑢𝑟𝑎𝑡, 𝑒𝑓𝑒𝑚𝑒𝑟

𝐼̂𝑚𝑖 𝑧𝑏𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑓𝑟𝑒𝑛𝑒𝑡𝑖𝑐 𝑢𝑛 𝑔𝑎𝑛𝑑

𝐶𝑎̆ 𝑎𝑧𝑖 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡.

𝑆̦𝑖 𝑢𝑟𝑙𝑎̆ 𝑡𝑎𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑜𝑐𝑛𝑖𝑛𝑑

𝐶𝑢 𝑖𝑒𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑏𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑖𝑛𝑑

𝑃𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑠𝑝𝑎 𝑖𝑠𝑝𝑖𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑡𝑎̂𝑛𝑑,

𝐷𝑎𝑟 𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡?

𝐴𝑧𝑖 𝑧𝑏𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑒 𝑝𝑢𝑠𝑡𝑖𝑢

𝑂𝑐ℎ𝑖, 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖, 𝑠̦𝑜𝑎𝑝𝑡-𝑛...𝑠𝑖𝑐𝑟𝑖𝑢

𝑀𝑎̆ 𝑧𝑏𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑏𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑜𝑟𝑚𝑎𝑛𝑡,

𝐷𝑎𝑟 𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡?

𝑰̂𝒏 𝒈𝒐𝒂𝒏𝒂 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄

𝑇𝑟𝑒𝑚𝑢𝑟𝑎̂𝑛𝑑, 𝑚𝑖-𝑎𝑚 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑛𝑢𝑡 𝑝𝑜𝑣𝑎𝑟𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖

𝑡𝑎̂𝑛𝑗𝑖𝑛𝑑 𝑙𝑎 𝑜 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑑𝑎̆,

𝑢𝑛 𝑡𝑟𝑢𝑝 𝑝𝑙𝑎̆𝑝𝑎̂𝑛𝑑, 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑝𝑢𝑛𝑠 𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑛𝑖

𝑐𝑒 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑛𝑢 𝑙𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒

𝑠𝑎𝑢 𝑛𝑢 𝑠𝑒-𝑜𝑝𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒-𝑛 𝑙𝑜𝑐 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑣𝑎𝑑𝑎̆.

𝑉𝑖𝑠𝑎̆𝑡𝑜𝑟, 𝑚𝑎̂𝑛𝑔𝑎̂𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑔𝑖𝑛𝑔𝑎𝑠̦ 𝑎𝑙 𝑖𝑒𝑟𝑏𝑖𝑖

𝑚𝑖𝑛𝑢𝑛𝑎𝑡𝑒, 𝑙𝑎𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖 𝑑𝑒 𝑟𝑜𝑢𝑎̆ 𝑚𝑖 𝑠𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑖𝑛𝑔 𝑝𝑒 𝑏𝑟𝑎𝑡̦𝑒;

𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑑 𝑝𝑙𝑒𝑜𝑎𝑝𝑒𝑙𝑒 𝑜𝑏𝑜𝑠𝑖𝑡𝑒

𝑝𝑟𝑖𝑣𝑒𝑠𝑐, 𝑖̂𝑚𝑏𝑎̆𝑡𝑎𝑡, 𝑚𝑜𝑙𝑒𝑐𝑢𝑙𝑒 𝑐𝑒 𝑧𝑖𝑑𝑒𝑠𝑐

𝑢𝑛 𝑛𝑒𝑎𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠.

𝐼̂𝑛 𝑔𝑜𝑎𝑛𝑎 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑣𝑢𝑖𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚

𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆, 𝑐𝑒 𝑔𝑜𝑛𝑒𝑠𝑐 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑜𝑠.