În urmă cu o lună, când știrile despre noul virus din China au început să se intensifice, mulți dintre noi am crezut că este doar acolo, undeva departe, iar nouă chiar nu are cum să ni se întâmple. 

Și poate că nici în primul popas duhovnicesc al acestui Post, Duminica Ortodoxiei, încă nu am crezut pe deplin. Astăzi, însă, în timpul rânduit celui de-al doilea popas, cunoscut ca Duminica Sfântului Grigorie Palama, cifrele dau năvală peste noi, povestindu-ne despre greaua încercare prin care trece omenirea și implicit neamul românesc, oriunde ar fi el risipit în lume. Un timp în care ne sunt cernute omenia, altruismul, responsabilitatea, educația și credința, și care, într-un bun final (nădăjduim!) ne va așeza oglinda conștiinței în față. Privi-ne-vom demn sau nu în ea. 

Am fost cu toții martori, în aceste zile, multor întâmplări venite ca răspuns situației de criză. Multe greu de înțeles, altele (cu mult mai multe) menite a ne face să nădăjduim într-un viitor în care ne vom regăsi mai buni și mai uniți în bine.

Astăzi, unul dintre ele, în Parohia Arad Centru, mai exact la ”bisericuța de pe Eminescu”, așa cum este cunoscută printre arădeni. 

În liniște, o altfel de liniște decât cea obișnuită, cu calm și responsabilitate, o parte dintre arădenii care au ales să ia astăzi Calea Bisericii l-au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, cel care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, avea să ne înalțe tuturor rugăciunile, poate mai vii ca niciodată, spre înaltul Tronului Ceresc. Acolo, undeva, o tânără cu mult mai multe pomelnice în mână decât ar fi obișnuința, în drumul lor spre Sfântul Altar: ”rude, prieteni (din țară sau din străinătate), vecini sau chiar cunoștințe de pe facebook, care m-au rugat să îi pomenesc astăzi la Liturghie”. 

O Liturghie Arhierească și o Evanghelie care avea să vestească despre prietenie și vindecare, și în timpul căreia am înțeles că ”voluntariatul duhovnicesc” la care tocmai asistasem prin acele pomelnice era exact imaginea vindecării Slăbănogului din Capernaum. Aveam prietenul și mulți, poate prea mulți slăbănogiți cu nădejde de vindecare acolo... pe acele pomelnice, care nădăjduiau a parcurge, cu ajutorul semenilor și al lui Dumnezeu, drumul ”de la boală la sănătate - de la întuneric la lumină”, așa cum avea să spună Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură. 

Cuvântul Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul

”De la boală la sănătate - de la întuneric la lumină. În aceste cuvinte putem sintetiza Duminica a II-a din Post (Marcu 2, 1-12), numită și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, precum și ceea ce se întâmplă astăzi în țara noastră și în lume, privitor la îmbolnăviri și decese din cauza Coronavirus (Covid 19).

Având în vedere faptul că Sf. Grigorie Palama este numit „teologul luminii necreate”, Sfânta Biserică a rânduit să fie pomenit în mod special în a doua duminică din Postul Mare, pentru a ne arăta că dreapta credință pe care am sărbătorit-o în Duminica Ortodoxiei nu este o credință teoretică, ci este o credință care ne duce pe noi la viață și lumină veșnică.

Sf. Grigorie ne învață să facem o distincție între Ființa lui Dumnezeu care este inaccesibilă și incomunicabilă, și energiile Sale necreate, care decurg din Ființa Sa, energii sau lucrări prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor, asupra cărora El revarsă harul Său, spre a dobândi mântuirea și îndumnezeirea.  El susține că omul poate vedea lumina  necreată a dumnezeirii, una și aceeași cu lumina din timpul Schimbării la Față de pe Tabor a Domnului Iisus Hristos.

De aceea, mărturisind dreapta credință, rugându-ne, postind, spovedindu-ne și împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, putem să simțim prezența Mântuitorului Iisus Hristos, Care prin harul Său, ne luminează, ne sfințește și ne îndumnezeiește. Așadar, duminica a doua din Post, prin semnificațiile ei, ne îndreaptă către lumina Învierii sau lumina cea neînserată din Împărăția lui Dumnezeu.

Evanghelia duminicii (Marcu 2, 1-12), prin vindecarea omului paralizat din Capernaum, ne descoperă în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și puterea lui de a ierta păcatele: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”. Puterea de a ierta păcatele este și o putere vindecătoare, de aceea Domnul Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor neiertate, iar apoi îi spune: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta”.

Astfel, această pericopă evanghelică ne arată legătura dintre păcat și boală, dar nu trebuie să înțelegem că toate bolile sunt urmarea păcatelor! Dumnezeu îngăduie unele boli tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu ne pune nădejdea mai ales în sănătatea noastră trupească mai mult decât în ajutorul Lui.

Să luăm aminte că păcatele nu sunt simple gânduri, cuvinte, ori fapte trecute undeva, într-o „carte a vieții”, ci ele provoacă și suferință, și boli și paralizie chiar și în trupurile noastre, dacă nu doar o paralizie a voinței, a bucuriei de a trăi ori a creșterii și dezvoltării personalității.

Observăm la Mântuitorul Hristos că El iartă și vindecă, dar nu judecă, nu descoperă păcatele bolnavului, arătând prin aceasta că nu trebuie nici noi să judecăm prea repede pe oamenii bolnavi, crezând că orice boală este urmare păcatului.  De la El, preoții duhovnici au învățat că Taina Spovedaniei este taina iertării și vindecării, nu a divulgării păcatelor penitentului, pentru că Domnul Hristos nu umilește când vindecă, nu divulgă păcatul când ridică pe cel căzut, ci vindecă și tace.

Atunci când suntem bolnavi avem nevoie de rugăciunile celorlalți, fie din familie, prieteni, cunoscuți, deoarece credința altora este folositoare: „Și, Iisus văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”.

Să avem grijă de sănătatea noastră, dar și de vindecarea celor bolnavi. Cei patru oameni care l-au adus pe paralizat la Domnul Hristos, îi simbolizează pe toți medicii, asistenții și îngrijitorii, părinții și prietenii care au grijă față de oamenii bolnavi.

Să ne dăruiască Dumnezeu conștiință sănătoasă, înțelepciune luminată de harul Său,  putere în a ne lupta cu păcatul și bolile, și biruință în toate încercările vieții pământești”. 

15 martie 2020. Duminica a doua din Postul Paștelui. O duminică în care toți suntem chemați a împleti cea mai frumoasă cunună prieteniei, în, poate, cele mai grele timpuri ce ne este dat a le trăi. Ziua în care ierarhii, preoții, diaconii și credincioșii și-au plecat genunchii și și-au înălțat sufletele în rugăciune pentru însănătoșirea celor cuprinși de boală, ocrotirea celor sănătoși și întărirea celor care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale.

Dumnezeu să ne ajute!