Național Din Arad Învățământ Cultură Religie Ultima oră
Mănăstirea Feredeu și-a sărbătorit hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” în prezența Ierarhilor arădeni
Mănăstirea Feredeu și-a sărbătorit hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” în prezența Ierarhilor arădeni
14/09/2023 ⋅ 0 comentarii

Mănăstirea Feredeu și-a sărbătorit astăzi, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, hramul. Sărbătoarea așezământului monahal a fost încununată de prezența Ierarhilor noștri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian Crișanul, a credincioșilor de toate vârstele care împodobesc Feredeul de atât de mulți ani, dar și a oficialităților centrale venite la Arad pentru a participa la Consfătuirea națională a Inspectorilor de Religie, care se va desfășura în aceste zile la Arad. 

Crucea, cea astăzi Înălțată, ne vorbește tuturor despre libertate bine și cu folos înțeleasă, despre iubire, despre nădejdea că, indiferent de încercările vieții, prin semnul ei vom învinge, după cum ne-a încredințat de atât de multe ori Preasfințitul Părinte Emilian: „Sfânta Cruce este semnul libertății după Dumnezeu și ne dă puterea de a-L iubi pe Dumnezeu, a iubi creația Sa și de a-i iubi pe semeni. Dumnezeu este mai mult ca oriunde în Cruce. El s-a făcut Cruce pentru noi din iubire. Crucea este un mod de viață, este viața lui Dumnezeu pe pământ și este modelul vieții omului care vrea să ajungă să trăiască în cer, și tocmai de aceea, să fim încredințați că prin acest semn, semnul Crucii, și noi vom învinge”. 

Liturghia Arhierească de astăzi, o Liturghie a bucuriei în Hristos și a nădejdii de bine pe care numai Crucea o poate așeza chiar și în cele mai încercate suflete. 

Despre Sfânta Cruce a vorbit astăzi credincioșilor Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a vorbit domnul Vasile Timiș, Inspector General de Religie, și a vorbit Părintele George Jambore, Inspector Patriarhal. 

„Însemnătatea pe care o are un hram de biserică și mai ales atunci când este Sfânta Cruce este foarte mare, căci pentru noi toți Sfânta Cruce este întărire în credință și pentru trăire creștinească, și în același timp devotată pământului țării și sufletului poporului nostru român. 

De data aceasta, suntem la începutul Anului bisericesc, care începe odată cu școlile. Biserica și Școala, cele două instituții fundamentale ale unui stat, s-au împletit de-a lungul veacurilor. Avem și publicația noastră, bisericească, dintru început, de demult, cu această titulatură, care ne obligă în același timp să avem grijă multă de Școală și de Biserică, pentru că ele îi formează pe cetățenii țării. Ne bucurăm astăzi de prilejul deosebit de a avea, la acest hram, pelerini care slujesc Biserica și țara. Avem aici delegați ai Patriarhiei și ai Ministerului Învățământului, veniți să prezideze și să conducă întâlnirea pe țară a dascălilor de teologie, a inspectorilor de Religie din toată țara. Întâlnire în cadrul căreia vor analiza în adânc datoriile pe care le au dascălii de Religie în toate școlile. Le mulțumim și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această întâlnire.”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. 

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Educației și ai Patriarhiei au așezat, prin bogate cuvinte, începutul Consfătuirii pentru care au poposit în Eparhia Aradului, la adăpotul Sfintei Cruci, vorbind despre însemnătatea deosebită a Căii Crucii prin care Hristos a îmbrățișat părintește lumea. 

Inspector General de Religie Vasile Timiș: „Am învățat de la Sfinții Părinți să privim Crucea sub multiplele ei aspecte și vă rog să vă gândiți la Cruce ca semn, la Cruce ca simbol și la Cruce ca ceea ce spunea Sfântul Pavel în Apostolul de astăzi: ca putere a lui Dumnezeu pentru noi cei care vrem să ne mântuim. 

Orice loc sfânt din lumea aceasta se înalță sub semnul sfintei Cruci, care ne aduce aminte de suferința Mântuitorului Iisus Hristos și de Învierea Lui. Fiecare dintre noi am fost pecetluiți cu semnul și puterea Sfintei Cruci și mergem mai departe pe cărăile vieții tot sub semnul Sfintei Cruci. Crucea adună oameni și popoare laolaltă, care mărturisesc și cred în puterea Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. Sub semnul Sfintei Cruci călătorim cu toții prin lumea aceasta, nu oriunde, ci spre Împărăția Lui Dumnezeu. Crucea a dat putere și speranță Apostolilor, Crucea a dat curaj martirilor, Crucea a dat sens și sens de viață și aici pe pământ și de nădejde către lumea de dincolo pentru toți bărbații și femeile de pe fața pământului, pentru toți cei tineri, maturi și pentru toți cei în vârstă.”

Părintele George Jambore, Inspector Patriarhal: „Sfânta Cruce este biruința iubirii dumnezeiești asupra răutății omenești. Noi suntem creștini și de multe ori acumulăm atâta răutate, pe parcurul vieții, în inimile noastre. Să înțelegem că această răutate nu poate fi biruită decât prin puterea Crucii, prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Sfânta Cruce este omorâtoare morții. Sfânta Cruce este cheia Raiului. Sfânta Cruce este putere dumnezeiească. 

Domnul Iisus Hristos, Cel dintâi S-a urcat pe Cruce și ne-a arătat această cale a Crucii, S-a înâlțat pe Cruce Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. La mai bine de 300 de ani de la Înlțarea Domnului pe Cruce, cea care a căutat și a găsit Sfânta Cruce este mama Împăratului Constantin, Elena, iar Episcopul Macarie a Înălțat Sfânta Cruce. Biserica, la fiecare început de an, așează această sărbătoare ca să ne arate care este calea pe care trebuie să mergem în tot anul bisericesc. Calea Crucii... aceasta este calea noastră a creștinilor, să nu ne amăgim! Nu avem altă cale decât Calea Crucii, care este cale de bucurie, cale de mântuire. Începutul este Crucea, sfârșitul este Împărăția.”

14 septembrie 2023, Liturghie Arhierească la hramul Mănăstirii Feredeu, împreună-rugăciune, împreună-bucurie, împreună-nădejde într-un mâine mai bun, mai demn și mai senin așezat pe calea Crucii. 

Un mâine în al cărui timp, împreună să cântăm, cu inimi deschise: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește poporul Tău!”.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.